Acordurile bilaterale pentru construcţia gazoductului South Stream, încheiate între Rusia, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia, Croaţia şi Austria, încalcă legislaţia UE şi trebuie renegociate de la zero, potrivit Comisiei Europene,
Acordurile bilaterale pentru construcţia gazoductului South Stream, încheiate între Rusia, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia, Croaţia şi Austria, încalcă legislaţia UE şi trebuie renegociate de la zero, potrivit Comisiei Europene,
Summitul Parteneriatului Estic, reuniune la care vor lua parte şefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană şi din vecinătatea estică a blocului comunitar, se va desfăşura joi şi
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, s-a declarat „surprins” de recenta decizie a Ucrainei de a suspenda pregătirea Acordului de asociere la UE, exprimându-şi în acelaşi timp speranţa că
România va ajunge anul viitor pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte reducerea inflaţiei, arată Cristian Socol, consilierul premierului Victor Ponta, într-o analiză publicată de contributors.ro. Potrivit
Ministrul român de externe, Titus Corlăţean, a efectuat săptămâna trecută o vizită oficială în Elveţia şi a acordat un interviu în exclusivitate acordat cotidianului local Le Temps. Elveţia, ţară care
Una din măsurile importante anunţate de primul ministru după încheierea negocierilor cu FMI a fost mărirea salariului minim pe economie. Este de remarcat perseverenţa manifestată în această privinţă. Anul acesta
Acest lucru ar putea fi posibil dacă trei proiecte – elaborate de Primăria Galaţi şi depuse pe data de 4 februarie 2013, fiind în stadiu de evaluare – ar urma
Problema câinilor comunitari din România nu este de competenţa Uniunii Europene (UE), dar comisarul european pentru sănătate, Tonio Borg, a răspuns pe site-ul său scrisorilor venite în special de la
Directorul Cantinei de Ajutor Social, Picu Apostol Roman, face un apel la gălăţenii care îndeplinesc condiţiile pentru a primi alimentele acordate în cadrul programului PEAD să se prezinte pentru a
Investitorii vor o infrastructură bună, personal calificat şi calitate a capitalurilor, iar România poate atrage sume mari de la aceştia, dacă le asigură condiţii bune, a afirmat zilele trecute economistul