Acest lucru a fost decis ieri după amiază în cadrul şedinţei consiliului de conducere al Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor din România, acţiunea urmând să înceapă vineri, de la ora
Acest lucru a fost decis ieri după amiază în cadrul şedinţei consiliului de conducere al Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor din România, acţiunea urmând să înceapă vineri, de la ora
Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, s-a constatat că săptămâna trecută 1581 de gălăţeni s-au îmbolnavit de viroze respiratorii. Dintre ei, 64 au şi avut nevoie
Micuţii din Micro 16 au un nou loc de joacă, modern amenajat, care cuprinde un topogan, un leagăn, un balansoar, un carusel, o alee de circulaţie şi cinci bănci, care
Poliţişti din cadrul Secţiei 4 l-au depistat pe Drumul de Centură pe T. Vasile Silviu, care avea asupra sa o sacoşă din plastic ce conţinea mai multe cabluri electrice. În
Viceprimarul liberal Mircea Răzvan Cristea a anunţat că la şedinţa viitoare a Consiliului Local se va vota majorarea preţului biletelor pentru mijloacele de transport în comun ale municipalităţii. Astfel, călătoria
Întâmplare bizară la unul dintre centrele de plasament gălăţene. Este vorba de centrul de plasament de pe Radu Negru, de unde Ambulanţa a adus la Spitalul de Urgenţă un tânăr
Batalie cu miza mare se poate spune in cazul licitatiei care a avut loc marti dupa amiaza la Constanta si unde a fost scase la petit de catre Ministerul Dezvoltarii
Situaţie bizară la Neurochirurgia Spitalului de Urgenţă Galaţi, unde un bărbat de 36 de ani din Piscu încerca, sprijinit de rude, să îşi amintească cine l-a bătut. Eugen Radu, victima
În ziua de prăznuire a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil a trecut la cele veşnice una dintre personalităţile de prim rang ale învăţământului superior gălăţean, Prof. univ. dr. Vasile Lica.
Flăcări, fum şi spaimă chiar în seara de Mihail şi Gavriil în cartierul Micro 13, la două hale aparţinând una unui atelier de mobilă, alta unei firme aflate în lichidare.