A murit Sanda Ţăranu, o adevărată legendă a televiziunii româneşti

Sanda Ţăranu, una dintre cele mai cunoscute prezentatoare şi realizatoare ale televiziunii româneşti, a murit la vârsta de 87 de ani.
Potrivit www.radioromaniacultural.ro, cu o dicţie impecabilă, o voce calmă şi o apariţie sobră, dar elegantă, Sanda Ţăranu a devenit pentru public simbolul unei televiziuni construite pe rigoare, discreţie şi prestanţă.

Născută la Bucureşti, la 8 ianuarie 1939, Sanda Ţăranu a studiat timp de trei ani la Facultatea de Chimie Industrială, înainte de a decide să urmeze Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale”, pe care l-a absolvit în 1963.

În timpul studenţiei colaborase deja cu Televiziunea Română, iar imediat după absolvire a primit oferta – postul de crainică TV. Deşi îşi dorise iniţial o carieră în teatru, a rămas fidelă televiziunii şi a devenit rapid una dintre cele mai iubite prezenţe ale micului ecran.

A prezentat programe culturale, emisiuni speciale şi ediţii de festival, fiind asociată inclusiv cu celebrul festival ”Cerbul de Aur” şi cu transmisiuni internaţionale realizate de TVR în anii ’60 şi ’70.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp