
O parte dintre sportivii şi antrenorii Clubului K1 Galaţi au participat, în perioada 5–12 iulie 2026, la SENSHI Summer Camp, desfăşurat în Varna, Bulgaria, unul dintre cele mai importante stagii internaţionale de pregătire dedicate sporturilor de contact.
Antrenamentele au fost coordonate de adevărate legende ale circuitelor K-1 şi K-1 MAX din Japonia: Albert Kraus, Andy Souwer, Ray Sefo, Ernesto Hoost, Sam Greco, Semmy Schilt şi Nicholas Pettas, campioni care au scris istorie în kickboxingul mondial.
Participarea la acest cantonament a reprezentat o experienţă extrem de valoroasă pentru delegaţia gălăţeană. Evenimentul a reunit sportivi de top din 45 de ţări, oferindu-le participanţilor oportunitatea de a face schimb de experienţă, de a învăţa tehnici şi metode moderne de antrenament şi de a se pregăti la cele mai înalte standarde ale kickboxingului internaţional.
Reprezentanţii Clubului K1 Galaţi adresează mulţumiri organizatorilor SENSHI pentru invitaţie şi pentru organizarea impecabilă a acestui eveniment de prestigiu. Sportivii şi antrenorii gălăţeni revin acasă motivaţi şi inspiraţi, hotărâţi să valorifice cunoştinţele şi experienţa acumulate în pregătirea viitoarelor competiţii, cu obiectivul de a obţine rezultate cât mai bune pe plan naţional şi internaţional.
