


Biserica Greacă din municipiul Galați și-a sărbătorit joi, 6 august 2026, hramul istoric de praznicul Schimbării la Față a Domnului. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de un sobor de preoți și diaconi. La eveniment au participat membrii comunității elene locale, precum și numeroși credincioși din parohie și din municipiu.
În cadrul cuvântului de învățătură, Chiriarhul Dunării de Jos a subliniat importanța unității și a trăirii duhovnicești, oficiind ulterior rugăciunea specială pentru binecuvântarea strugurilor și a mierii, urmată de parastasul pentru ctitori. Un moment central al sărbătorii l-a constituit sosirea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, aflată în procesiune în eparhie, în fața căreia clerul și credincioșii au săvârșit slujba Acatistului.
Acest vechi lăcaș de cult din centrul Galațiului are o istorie de 160 de ani, piatra sa de temelie fiind așezată chiar de Schimbarea la Față, în anul 1866. Sfințirea bisericii a fost realizată la 6 august 1872 de către episcopul Melchisedec Ștefănescu și arhimandritul Eughenie Xiropotamu, clădirea păstrând și astăzi, gravate pe o placă de marmură, numele ctitorilor principali: Andreas Panas, Dimitrios Rodokanakis și Constantin Sakomanos.