MApN: Porturile ucrainene de la Dunăre atacate din nou de forţele ruse

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că joi au avut loc noi atacuri cu drone efectuate de forţele ruse asupra infrastructurii portuare ucrainene din proximitatea frontierei cu România, iar două aeronave de luptă F-16 au fost ridicate în aer pentru a monitoriza zona de frontieră cu Ucraina, în nordul judeţului Tulcea.

”Sistemul de supraveghere al Ministerului Apărării Naţionale a identificat vehicule aeriene lansate de Federaţia Rusă către porturile ucrainene de la Dunăre, pe direcţia Ismail. În jurul orei 10:00, două aeronave de luptă F-16, din Baza 86 Aeriană de la Feteşti, au fost ridicate în aer pentru a monitoriza zona de frontieră cu Ucraina, în nordul judeţului Tulcea”, precizează MApN.

Potrivit sursei citate, populaţia din nordul judeţului Tulcea a fost avertizată, la ora 10:17, prin mesaj RO-Alert, iar starea de alertă a încetat la ora 11:00.

Pe timpul misiunii nu au fost înregistrate pătrunderi neautorizate în spaţiul aerian naţional, mai arată MApN.

Leave a reply

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...