
Sony Pictures Television dezvoltă un proiect de serial limitat inspirat din ancheta care l-a vizat pe Jeffrey Epstein, unul dintre cele mai controversate cazuri din ultimele decenii. Producţia se bazează pe cartea Perversion of Justice: The Jeffrey Epstein Story, semnată de jurnalista Julie K. Brown de la Miami Herald, cea care a readus în atenţia publicului amploarea abuzurilor comise de Epstein.
Rolul principal va fi interpretat de Laura Dern, care o va juca chiar pe Julie K. Brown. Povestea urmăreşte investigaţia jurnalistică desfăşurată pe parcursul mai multor ani, în urma căreia au fost identificate zeci de victime şi scoase la lumină detalii despre acordul controversat încheiat între Epstein şi procurorii federali. Demersul jurnalistei a contribuit decisiv la redeschiderea cazului şi la arestarea lui Epstein, precum şi a colaboratoarei sale, Ghislaine Maxwell.
Scenariul este adaptat pentru televiziune de Sharon Hoffman, cunoscută pentru proiecte precum House of Cards, alături de producătoarea Eileen Myers. Din echipa de producţie face parte şi regizorul Adam McKay, remarcat pentru filme ca The Big Short şi Don’t Look Up, dar şi pentru serialul Succession. De asemenea, Laura Dern va avea şi rol de producător executiv.
Dacă proiectul va primi undă verde pentru producţie, acesta ar deveni primul serial de ficţiune dedicat direct scandalului Epstein, după numeroase documentare realizate până acum.
Actriţa Laura Dern rămâne una dintre cele mai apreciate figuri de la Hollywood, premiată cu Oscar pentru rolul din Marriage Story şi cunoscută pentru apariţiile din Big Little Lies, dar şi din francize precum Jurassic Park. (sursa agerpres.ro)
Pingback: Audit cu privire la gestionarea dosarului Epstein - Monitorul de Galati