
Cu o carieră de 20 de ani în sistemul bancar – începută curajos la vârsta de 18 ani – Alina Stoica a parcurs toate etapele maturizării profesionale, de la secretariat la management de top. Acum 8 ani, a ales calea antreprenoriatului, iar astăzi conduce, alături de soţul său, grupul de firme Equity. Cu operaţiuni solide în domenii precum serviciile financiar-bancare, asigurări şi resurse umane, grupul deserveşte companii de top, experienţă pe care Alina o aduce acum la cârma CONAF Galaţi.
Care sunt principalele obiective la conducerea CONAF Galaţi?
Îmi doresc consolidarea unei comunităţi bazate pe responsabilitate şi performanţă. Mandatul meu este un angajament pentru rezultate durabile şi coagularea oamenilor potriviţi în jurul unor iniţiative care să devină un reper de seriozitate la nivel local.
Ce aduce nou viziunea dumneavoastră?
Pun accent pe relevanţă şi utilitate reală. Leadershipul nu trebuie să fie doar despre reprezentare, ci despre crearea unui context în care ideile valoroase să primească direcţie şi autonomie.
Cum evaluaţi mediul antreprenorial din Galaţi?
Traversăm o perioadă de prudenţă accentuată din cauza lipsei de predictibilitate. Totuşi, Galaţiul are resurse umane valoroase. Prioritatea noastră este recâştigarea încrederii antreprenorilor prin dialog şi sprijin concret.
Ce provocări au IMM-urile locale şi cum le puteţi ajuta?
Cea mai mare piedică este incertitudinea, care frânează investiţiile. CONAF Galaţi oferă acces la reţele de business şi parteneriate strategice. Într-un climat dificil, apartenenţa la o comunitate funcţională face diferenţa între stagnare şi creştere.
Există oportunităţi pentru tinerele antreprenoare?
Da, dar succesul nu vine peste noapte. Antreprenoriatul cere disciplină şi o înţelegere clară a mecanismelor financiare. Le încurajăm pe tinere să pornească la drum, dar să o facă cu pregătire şi realism, evitând mirajul succesului instantaneu promovat online.
Ce proiecte pregătiţi pentru perioada următoare?
Pe 15 aprilie 2026, organizăm la Galaţi (Teatrul „Nae Leonard”, ora 09:30) „Maratonul pentru Educaţie Antreprenorială”. Este un program de referinţă care oferă liceenilor contact direct cu mentori şi modele de succes, ajutându-i să înţeleagă că o idee bună devine business doar prin rigoare şi muncă.
Care este mesajul dumneavoastră pentru antreprenorii gălăţeni?
Împreună suntem mai puternici. Vă invit să ni vă alăturaţi pentru a construi un mediu economic sănătos. Dezvoltarea durabilă se face prin colaborare, nu prin izolare.
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă entitate de profil din România, reprezentând peste 15.000 de companii şi 245.000 de angajaţi. Cu 31 de sucursale la nivel naţional, CONAF militează pentru un dialog eficient cu autorităţile şi pentru politici publice care să genereze o creştere economică sustenabilă şi echitabilă pentru întregul mediu de business.
Sandica Dontu
Bucuroasa ca pot colabora cu oameni atat de frumoși!