
După ce Partidul Social Democrat (PSD) şi-a retras reprezentanţii săi care ocupau în Guvern funcţiile de secretar de stat, subsecretar de stat, prefect sau subprefect, în această seară (29 aprilie 2026), Guvernul a eliberat din funcţie toţi prefecţii şi subprefecţii PSD demisionari şi a numit în locul acestora alţii din PNL și USR.
Astfel, la Galaţi ca urmare a demisiei prefectului judeţului Galaţi, Andreea Anamaria Naggar, aceasta a fost eliberată din funcţie prin hotărâre de guvern, iar în funcţia de prefect a fost numit George Teodoraşc (susţinut de PNL).
În aceeaşi şedinţă de guvern a fost numit şi al doilea subprefect (funcţie rămasă liberă din mai 2025). Este vorba despre Marius Constantin Celmare, susţinut de USR.
Noul prefect George Toderaşc a ocupat funcţia de director al Casei de Judeţene de Asigurări de Sănătate, iar subprefectul Marius Constantin Celmare vine din mediul antreprenorial.
A doua funcţie de subprefect rămâne în continuare ocupată de Veronica Macri (din partea minorităţilor).