Miliardarii ruşi se dovedesc a fi cei mai buni din lume atunci când este vorba de făcut bani, arată statisticile consultate de Bloomberg, informează Mediafax.Cei mai bogaţi 10 ruşi şi-au
Miliardarii ruşi se dovedesc a fi cei mai buni din lume atunci când este vorba de făcut bani, arată statisticile consultate de Bloomberg, informează Mediafax.Cei mai bogaţi 10 ruşi şi-au
Rijksmuseum din Amsterdam intenţionează să întreprindă o restaurare majoră a faimoasei picturi a lui Rembrandt “Rondul de noapte”, a anunţat directorul muzeului, Taco Dibbits, citat de DPA, informează Agerpres.Proiectul de
Recenta creştere a vânzărilor la ţigările electronice, foarte populare în rândul tinerilor americani, îngrijorează autorităţile care le văd ca pe “o ameninţare” la adresa progreselor obţinute până acum împotriva dependenţei
Premierul britanic Theresa May a declarat recent în cadrul unui summit al liderilor europeni că este dispusă să accepte prelungirea perioadei de tranziţie post-Brexit, dar nu crede că va fi
Consiliul Concurenţei a sancţionat cu 229.496 lei – aproximativ 50.000 euro – Westgate România SRL, operator de jocuri de noroc, pentru punerea în practică a unei concentrări economice înainte de
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Galaţi, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Casa Corpului Didactic, în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului
La Universităţii “Dunărea de Jos” Galaţi are loc sâmbătă, 20 ocotmbrie 2018, începând de la ora 10.00, un concurs de grafică şi pictură organizat de Damen Galaţi. Concursul, care este
Centrul European Cybercrime, din cadrul Europol, şi Federaţia Europeană a Băncilor, precum şi partenerii din sectoarele public şi privat, au lansat campania de prevenire “#CyberScams – Fraudele informatice”, în cadrul
La sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a avut loc o acţiune de informare şi conştientizare a beneficiarilor de lucrări care utilizează zilieri. Necesitatea acestei acţiuni a reieşit din
Bono, Pharrell Williams, Jarvis Cocker şi Michael Stipe se numără printre starurile care au acceptat să apară pe un album muzical dedicat unei pisici moarte de artista franceză Sophie Calle,






