Creşterea treptată a intensităţii exerciţiilor fizice tip cardio – ce stimulează sistemul cardiovascular – poate contribui la prelungirea duratei vieţii, potrivit unui studiu efectuat recent în Statele Unite şi publicat
Creşterea treptată a intensităţii exerciţiilor fizice tip cardio – ce stimulează sistemul cardiovascular – poate contribui la prelungirea duratei vieţii, potrivit unui studiu efectuat recent în Statele Unite şi publicat
Marea Britanie îşi propune să încheie un acord cu UE “ca niciun altul în Istorie”, a declarat luni ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, cu câteva ore înainte de deschiderea
Datoria Greciei trebuie să devină mai sustenabilă înainte ca Fondul Monetar Internaţional să se implice financiar în ultimul program de asistenţă, a afirmat directorul general al FMI, Christine Lagarde, într-un
Europenii au început să aibă opinii mult mai favorabile despre Uniunea Europeană după ce Marea Britanie a decis, prin referendumul din iunie anul trecut, să părăsească blocul comunitar, relevă un
Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţia celor implicaţi în Evaluarea Naţională, în vederea semnalării unor posibile disfuncţionalităţi în derularea acestui examen, linia TELVERDE 0800801100 (număr de telefon apelabil gratuit).Potrivit unui
Producţia de gaze naturale a României va creşte constant în următorii trei ani, până la 9 milioane tone echivalent petrol (tep) în 2020, în timp ce importurile vor scădea constant,
România stă cel mai bine la capitolul mediu de afaceri şi cel mai prost la capitalul de încredere, iar calitatea economică s-au înrăutăţit în ultimii zece ani, se arată într-un
Au mai rămas doar câteva zie în care puteţi admira, în cadrul expoziţiei „Aurul şi argintul antic al României”, deschisă la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”Galaţi – secţia Lapidarium (din
Începând de luni, la nivelul municipiului Galaţi, Poliţia Locală, prin Serviciul de Protecţie a Mediului, a demarat un plan de măsuri intitulat sugestiv „Spălătorii auto”. Această acţiune vine ca urmare
Gorila de câmpie de vest, Gorilla gorilla gorilla, este cea mai răspândită subspecie de gorile, populaţii însemnate putând fi găsite în regiuni mlăştinoase şi împădurite din Camerun, Republica Centrafricană, Republica






