Numărul pasagerilor transportaţi în transportul interurban şi internaţional a înregistrat anul trecut o creştere cu 8% faţă de 2015, iar cei mai mulţi pasageri au călătorit cu autobuze şi microbuze
Numărul pasagerilor transportaţi în transportul interurban şi internaţional a înregistrat anul trecut o creştere cu 8% faţă de 2015, iar cei mai mulţi pasageri au călătorit cu autobuze şi microbuze
Bancomatele pot fi jefuite în câteva secunde, fără a lasă urme, prin intermediul atacurilor “fileless”, iar în spatele atacurilor încă nu se ştie cine se află, atrage atenţia recent, într-un
Cursurile noului an şcolar 2017 – 2018 vor începe luni, 11 septembrie, însumând 167 de zile lucrătoare (35 de săptămâni), se arată în ordinul aprobat de ministrul Educaţiei Naţionale.Structura noului
Preţurile la alimente şi băuturi non-alcoolice în Polonia şi România sunt la jumătate din media înregistrată în Uniunea Europeană în 2016, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).Pe
Românii au investit, în 2016, în construcţia de piscine circa 4 milioane de euro, iar estimările experţilor din domeniu arată o creştere medie anuală de 20%, până aproape de 5
Fundaţia Comunitară Galaţi, alături de Romanian-American Foundation şi parteneri locali, îşi propune să stimuleze proiectele educaţionale care încurajează pasiunea pentru ştiinţe şi tehnologie a copiilor şi tinerilor între 11 şi
În seara zilei de 15 iunie 2017, la Teatrul Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi, a avut loc serbarea de sfârşit de an şcolar şi festivitatea de premiere a elevilor Seminarului
Primăria Municipiului Galaţi a hotărât punerea în valoare a potenţialului turistic şi ştiinţific a celui mai vechi monument istoric din sudul Moldovei, Aşezarea dacică, Castrul şi Castellum roman de la
Marea Britanie este binevenită să se răzgândească şi să rămână în Uniunea Europeană (UE), dar nu se poate aştepta să beneficieze în continuare de acelaşi rabat bugetar sau de excepţii
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 4,6%, în aprilie 2017 faţă de luna martie 2017 şi cu 11% faţă de luna aprilie 2016, la 3.327, potrivit






