Premierul bulgar Boiko Borisov şi omologul său grec Alexis Tsipras au anunţat recent că au stabilit planuri pentru construirea unei noi căi ferate care să lege Marea Egee de Marea
Premierul bulgar Boiko Borisov şi omologul său grec Alexis Tsipras au anunţat recent că au stabilit planuri pentru construirea unei noi căi ferate care să lege Marea Egee de Marea
Administraţia Donald Trump a anunţat că pune capăt programului, instituit sub fostul preşedinte Barack Obama, care le permitea imigranţilor ajunşi în ţară ca minori să nu fie expulzaţi din Statele
Principalele biserici creştine din Ierusalim au transmis recent un comunicat, într-un gest inedit, prin care denunţă tentativele ”sistematice” ale Israelului de a ”slăbi prezenţa creştină” în Oraşul Sfânt, conform AFP.
Preşedintele rus Vladimir Putin a atenţionat recent că Moscova ar putea reduce cu alte 155 de persoane personalul diplomatic al SUA rămas la post pe teritoriul Federaţiei Ruse, în contextul
Mii de elevi şi preşcolari încep astăzi, 11 septembrie 2017, semestrul I al anului şcolar 2017-2018. Poliţişti vor fi prezenţi în stradă pentru a asigura ordinea şi liniştea publică, precum
Un nou set de date furnizate de GTM Research sugerează faptul că adoptarea într-un ritm tot mai rapid a energiei solare pe plan mondial ar putea duce la o situaţie
EEG este o înregistrare a semnalelor electrice de pe creier. Aceste semnale sunt citite cu ajutorul unor electrozi, fixaţi pe cap, care transmit informaţia prin galvanometru şi o înregistrează pe
Probe de apă potabilă prelevate de la robinete din 14 ţări au revelat prezenţa aproape sistematică a microparticulelor din plastic, ale căror efecte asupra sănătăţii sunt încă puţin cunoscute, relatează
În data de 09.08.2017 a avut loc cea de-a doua sedinţă de licitaţie publică pentru vila Bucegi, situată in judeţul Vâlcea, oraşul Călimăneşti – Căciulata, strada Calea lui Traian, nr.
La peste 80 de ani după ce Nestle SA a început să producă ciocolată albă, compania elveţiană Barry Callebaut AG, cel mai mare procesator mondial de boabe de cacao, a






