Prima sesiune a repartizării computerizate a candidaţilor în liceele de stat s-a încheiat ieri, pe 12 iulie. În judeţul nostru au rămas locuri disponibile ce vor putea fi ocupate la
Prima sesiune a repartizării computerizate a candidaţilor în liceele de stat s-a încheiat ieri, pe 12 iulie. În judeţul nostru au rămas locuri disponibile ce vor putea fi ocupate la
Lucian Bute a ajuns ieri la Galaţi, unde sâmbătă va fi naş, botezând fetiţa unor prieteni pe care o va chema Anastasia. Bute a spus că el nu face politică
Toader Mircea, pilotul de 53 de ani care s-a prăbuşit ieri la Prahova, a fost foarte multă vreme unul dintre cei mai cunoscuţi profesionişti de la aeroclubul din Vădeni. Deşi
Conform Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, concursul cu probe scrise pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante se desfăşoară astăzi, de la ora 10.00. Rezultatele concursului se afişează pe
Astăzi, la ora 10.00, în Sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Judeţene “V.A. Urechia”, va avea loc deschiderea oficială a „Clubului de vacanţă”, cu două componente: „Clubul Curioşilor” (pentru copii cu
„Şi a fost seară şi a fost dimineaţă şi a fost ziua”… de sâmbătă, 9 iulie. Pe la ora paisprezece am ajuns în mijlocul unui grup de tineri şi foşti
În cadrul Admiterii 2011, pentru cursuri universitare de licenţă, învăţământ de zi, au fost înregistraţi 314 candidaţi cu 386 de fişe
Ca să ferească deţinuţii de efectele caniculei, conducerea Penitenciarului Galaţi a luat o serie de măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor persoanelor private de libertate şi a apariţiei unor eventuale focare
Trei accidente de circulaţie au avut loc în ultimele 24 de ore, soldându-se cu patru persoane internate în spital. Primul a avut loc seara trecută în Galaţi, unde un tânăr
Restricţionarea începând de vineri seară a circulaţiei auto pe o anumită porţiune a Falezei Superioare ca urmare a producerii unei avarii la una dintre conductele Apă Canal a fost ridicată