Protejarea industriei oţelului a fost, din nou, un subiect fierbinte pe ordinea de zi de miercuri, 24 aprilie 2024, a Parlamentului European. Dan Nica, şeful delegaţiei române în grupul europarlamentar
Protejarea industriei oţelului a fost, din nou, un subiect fierbinte pe ordinea de zi de miercuri, 24 aprilie 2024, a Parlamentului European. Dan Nica, şeful delegaţiei române în grupul europarlamentar
Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide. Potrivit
România se află într-un moment crucial pentru viitorul său economic şi social. În contextul global actual, marcat de numeroase crize, conflicte armate şi incertitudini, stabilitatea şi dezvoltarea durabilă sunt esenţiale
Şeful delegaţiei române în grupul europarlamentar al Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), Dan Nica, a solicitat ferm celor doi vicepreşedinţi ai Comisiei Europene, Margrethe Vesteger şi Maros Sefcovic,
De bine ce s-a înfiinţat, Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană (BECJ) nr. 18 Galaţi, au şi început să curgă contestaţiile. Prima hotărâre adoptată de BEC Galaţi priveşte soluţionarea unor contestaţii
Există în continuare un risc ca anumite activităţi de lobby de pe lângă legiuitorii UE să scape “radarului”, potrivit unui raport al Curţii de Conturi Europene, publicat miercuri.Registrul de transparenţă
Primarul oraşului Isaccea, Moraru Anastase (foto), şi-a dat demisia din funcţie, luni, 15 aprilie 2024. Acesta se afla la finalul celui de-al treilea mandat de primar, însă se pare că
Organizaţia Judeţeană PSD Galaţi şi-a validat şi lansat candidaţii la alegerile locale din 09 iunie 2024. Evenimentul a avut loc la sâmbătă, 13 aprilie 2024, la Teatrul Naţional de Operă
Primăria municipiului Galaţi informează că au fost stabilite locurile speciale din oraş destinate afişajului electoral în perioada campaniei pentru alegerile locale şi europarlamentare.Locurile sunt următoarele: str. Domnească c/c str. Universităţii;
Calendarul alegerilor locale şi europarlamentare din 9 iunie 2024 se desfăşoară cu repeziciune. Chiar dacă în ultimul timp partidele au ieşit în spaţiul public cu candidaţii pentru Parlamentul European, în






