Proteste în sistemul judiciar, inclusiv la Galaţi: activitatea instanţelor şi parchetelor va fi restrânsă

Activitatea instanţelor şi parchetelor din România va fi afectată în perioada 2–5 iunie 2026, ca urmare a protestelor anunţate de Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare (SNGJ) Dicasterial.

Potrivit hotărârii adoptate de organizaţia sindicală, între orele 08:00 şi 12:00 activitatea va fi suspendată parţial, iar programul de lucru cu publicul va fi redus la jumătate. Excepţie vor face cauzele şi lucrările urgente, care vor fi soluţionate conform prevederilor legale.

De asemenea, pe 4 iunie 2026, între orele 08:00 şi 12:00, activitatea instanţelor şi parchetelor va fi oprită complet, ca formă de protest faţă de proiectul noii Legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Reprezentanţii SNGJ susţin că proiectul aflat în dezbatere publică ignoră revendicările formulate de personalul auxiliar de specialitate şi conex din sistemul judiciar şi riscă să menţină inechităţile salariale existente. Sindicaliştii reclamă faptul că această categorie profesională nu a beneficiat de majorări salariale reale în ultimii zece ani, iar actuala propunere legislativă ar putea conduce la o nouă perioadă de îngheţare a salariilor.

Sindicatul avertizează că menţinerea actualei forme a proiectului poate genera noi litigii salariale şi costuri suplimentare pentru stat, solicitând autorităţilor modificarea grilelor de salarizare şi corelarea acestora cu atribuţiile şi responsabilităţile reale ale personalului din instanţe şi parchete.

O nouă Adunare Generală Extraordinară a SNGJ Dicasterial este programată pentru 5 iunie, când vor fi analizate eventuale măsuri de protest suplimentare.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...