Filtrele de pe Snapchat sau Instagram pot părea distractive până când începi să devii obsedat de imaginea ta deformată, potrivit cnn.com, citat de Mediafax.Problema este că, atunci când alterezi o
Filtrele de pe Snapchat sau Instagram pot părea distractive până când începi să devii obsedat de imaginea ta deformată, potrivit cnn.com, citat de Mediafax.Problema este că, atunci când alterezi o
Cancerul de piele este o tumoare care se dezvoltă nedureros, iar una din cauzele principale ale formării este expunerea îndelungată la soare, spun specialiştii, precizând că, în România, cele mai
Consumul de lapte integral poate contribui la o viaţă mai lungă protejând corpul împotriva accidentului vascular cerebral, sugerează un studiu efectuat în Statele Unite, citat de The Telegraph, informează Agerpres.Deşi
Negocierile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) cu deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a tratamentelor fără interferon în vederea încheierii unor noi contracte cost-volum-rezultat pe aria terapeutică
Diabetul este asociat cu un risc semnificativ mai mare de a dezvolta cancer, în special în rândul femeilor, conform unui studiu de amploare realizat de oameni de ştiinţă din Australia,
Efectul suplimentelor cu omega 3 asupra riscului de boli de inimă, accident vascular cerebral sau deces ar fi insignifiant sau inexistent, conform rezultatelor unui studiu realizat în Marea Britanie, publicat
Persoanele care consumă în mod regulat portocale au un risc semnificativ mai mic de a dezvolta degenerescenţă maculară, o afecţiune oftalmologică comună în rândul persoanelor de vârstă medie din Australia,
În urma unui sondaj, oamenii de ştiinţă au identificat peste două mii de persoane care susţineau că îşi aduc aminte lucruri de la vârsta de doi ani şi chiar mai
Rezultatele studiului prezentat în cadrul Conferinţei Internaţionale a Asociaţiei Alzheimer au evidenţiat unii dintre primii paşi concreţi care pot fi făcuţi pentru reducerea riscului de demenţă, potrivit experţilor Scăderea considerabilă
Persoanele cu grupa de sânge A ar avea un risc mai ridicat de a fi muşcate de o căpuşă, printre aceste arahnide putându-se număra şi cele care pot provoca boala






