Practicarea regulată a înotului duce la scăderea pronunţată a presiunii arteriale. „Nataţia este o activitate fizică recomandată sedentarilor care suferă de boli cronice ca obezitatea şi patologiile articulare”, spune dr.
Practicarea regulată a înotului duce la scăderea pronunţată a presiunii arteriale. „Nataţia este o activitate fizică recomandată sedentarilor care suferă de boli cronice ca obezitatea şi patologiile articulare”, spune dr.
Ardeiul iute ar fi o armă eficientă împotriva colesterolului şi un atu pentru îmbunătăţirea sănătăţii inimii, arată un recent studiu realizat de cercetători chinezi. Rezultate bune au fost obţinute pe
Prima bancă de celule stem hematopoietice de la Institutul Clinic Fundeni îndeplineşte în totalitate standardele Agenţiei Naţionale de Transplant şi pe cele europene care reglementează activitatea de procesare şi conservare
De multe ori, leucoplastul este imposibil de desprins de pe rană. Lipit de piele, micul pansament care ar trebui să ajute la vindecare ajunge să provoace dureri. Vestea bună este
În fiecare zi suntem bombardaţi de sfaturi despre cum să ne menţinem sănătoşi şi într-o formă fizică de invidiat. Ele provin fie din surse incerte, cum ar fi reclamele sau
Primul implant de insule pancreatice artificiale a avut loc la Dresda în Germania la trei pacienţi, şi urmează să se realizeze şi în România, la alţi trei pacienţi, a declarat
Banala păpădie, cea cu care ne jucam pe câmpiile înflorite când eram mici şi pe care şi azi o întâlnim pretutindeni în lunile de primăvară, este una din cele mai
Mamele care sunt obeze sau diabetice în timpul sarcinii sunt mai susceptibile să dea naştere unui copil autist sau cu întârzieri în dezvoltare, relevă un studiu american citat de AFP.
Un ingredient toxic prezent într-un tratament pe bază de ierburi foarte popular şi în zona de sud-vest a României este cauza a peste jumătate din cazurile de cancer al sistemului
Cura de slăbire albă înseamnă o dietă de durată scurtă în care se consumă regulat multe lactate, iar în zilele obişnuite (de pauză în cura de slăbire albă) puteţi mânca






