O femeie a devenit cea de-a treia persoană din lume care s-a vindecat de HIV după ce a fost tratată cu o metodă medicală nouă, ce a constat în transplantul
O femeie a devenit cea de-a treia persoană din lume care s-a vindecat de HIV după ce a fost tratată cu o metodă medicală nouă, ce a constat în transplantul
Lumea nu reuşeşte să soluţioneze problema depresiei care este din ce în ce mai evidentă la nivel global, apreciază experţii, relatează dpa. Se estimează că în fiecare an 5% dintre
Din 15 februarie 2022, Centrul Medical Pro Clinic oferă testare rapidă gratuită – prin serviciul de medicină de familie – în intervalul de funcționare al cabinetului, atât la clinica din
Consiliul Concurenţei a sancţionat cinci companii farmaceutice, furnizoare de imunoglobuline şi alte medicamente derivate din plasma umană, precum şi asociaţia reprezentativă a sectorului producătorilor de terapii cu proteine plasmatice –
Începând cu luna februarie 2022, tratamentul pentru pacienţii cu diverse forme de hepatita C şi ciroză hepatică cu virus C este asigurat prin derularea unor contracte cost-volum–rezultat încheiate de Casa
Piaţa asigurărilor de sănătate private a ajuns, în 2021, la 500 de milioane de lei, faţă de 380 de milioane de lei în 2019, a anunţat joi preşedintele Autorităţii de
Sporul natural pentru populaţia României fost negativ în luna decembrie 2021, respectiv minus 11.090 de persoane, dar mai redus faţă de aceeaşi lună din 2020, când valoarea a fost de
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat miercuri un apel către ţările bogate să aloce de urgenţă 16 miliarde de dolari, fonduri care lipsesc încă, pentru finanţarea planului său de
În septembrie 2016, societatea civilă, medicală şi academică a României a adus în atenţia factorilor de decizie, în prezenţa şi cu susţinerea Preşedintelui României, prima strategie naţională integrată de reducere
Membrana coronavirusului SARS-CoV-2 se dezintegrează atunci când intră în contact cu un ingredient cheie utilizat în multe tipuri de apă de gură şi are ca rezultat o scădere a capacităţii






