Este puţin probabil ca persoanele care au avut COVID-19 să contracteze din nou virusul timp de cel puţin şase luni după prima infectare, potrivit unui studiu britanic în rândul cadrelor
Este puţin probabil ca persoanele care au avut COVID-19 să contracteze din nou virusul timp de cel puţin şase luni după prima infectare, potrivit unui studiu britanic în rândul cadrelor
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a descurajat vineri utilizarea pentru pacienţii spitalizaţi cu COVID-19 a antiviralului Remdesivir, unul dintre principalele tratamente împotriva noului coronavirus experimentat anul acesta, după ce s-a
Vaccinurile nu vor sosi la timp pentru a lupta împotriva celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19, pe care multe ţări ‘vor continua să-l înfrunte fără vaccinuri’, a avertizat
Un studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Washington din St. Louis şi Spitalul de Pediatrie St. Jude din Memphis, Tennessee, sugerează că
Un studiu efectuat recent în China a constatat că tulburarea de spectru autist (TSA) este asociată cu disbioza – dezechilibru microbian – la nivelul microflorei intestinale, ceea ce poate constitui
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, că 80% din managerii spitalelor din România ar trebui schimbaţi, iar coordonarea acestora ar trebui să revină la Ministerul Sănătăţii. “Eu, la un
Tragedia de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ se poate repeta oricând, în oricare altă unitate sanitară din România, din cauza lipsei echipamentelor medicale adecvate, a infrastructurii tehnice vechi din
Mulţi supravieţuitori ai maladiei COVID-19 prezintă cel mai probabil un risc sporit de a dezvolta o afecţiune mintală, au anunţat luni autorii unui studiu amplu, care au descoperit că 20%
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat marţi că spera să existe pe piaţă un vaccin anti-COVID-19 până la sfârşitul anului şi că vaccinul experimental dezvoltat de
Grupul farmaceutic Pfizer Inc. a anunţat luni că vaccinul său experimental are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei COVID-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază






