Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că de la 1 iunie vor fi aplicate noi măsuri de relaxare şi a dat exemplul teraselor, care vor fi redeschise cu condiţia
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că de la 1 iunie vor fi aplicate noi măsuri de relaxare şi a dat exemplul teraselor, care vor fi redeschise cu condiţia
Prevenirea şi controlul bolilor de inimă ar putea ţine la distanţă demenţa, conform rezultatelor unui studiu realizat în China şi publicat recent în Journal of the American College of Cardiology,
Menţinerea unei distanţe de doi metri între persoane ar putea fi insuficientă pentru limitarea răspândirii coronavirusului în mediul exterior, sugerează un studiu publicat recent în jurnalul ştiinţific Physics of Fluids,
Compania americană de imunoterapie Inovio Pharmaceuticals Inc a anunţat miercuri că vaccinul său experimental pentru prevenirea infecţiei cu noul coronavirus a dovedit că produce anticorpi protectori şi răspunsuri ale sistemului
Un studiu elaborat de Universitatea din Tokyo estimează că o parte a populaţiei Japoniei şi a altor state din Asia Orientală ar putea dispune de o protecţie imunologică sporită faţă
Preşedintele Societăţii Române de Cardiologie, Dragoş Vinereanu, a declarat că bolile cardiovasculare reprezintă un risc major pentru infecţia cu noul coronavirus şi a subliniat importanţa testării pentru COVID-19 a persoanelor
Există o serie de semnale care indică faptul că noul coronavirus ar putea să nu fie răspândit şi de copii la fel de mult ca de adulţi, au susţinut doi
Noul coronavirus (SARS-CoV-2), virusul responsabil pentru pandemia actuală de COVID-19, s-a dovedit mai eficient decât Sindromul Acut Respirator Sever (SARS-CoV) în infectarea căilor respiratorii umane şi a ochilor, conform unei
Sângele bărbaţilor prezintă niveluri mai ridicate în comparaţie cu femeile ale unei enzime cheie utilizată de coronavirus pentru a infecta celulele, conform rezultatelor de luni ale unui important studiu european,
Durerile de cap şi pierderea mirosului sunt cele mai frecvente simptome cauzate de COVID-19 în rândul pacienţilor europeni care suferă de forme uşoare şi moderate ale acestei boli, potrivit unui






