Ai cumpărat stafide „Furnicuţa”? Atenţie! S-ar putea să aibă pesticide!

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a emis un comunicat de presă oficial pe 18 februarie 2026 privind rechemarea de la comercializare a unor loturi de stafide marca „Furnicuţa”, produs comercializat în special prin magazinele Lidl. Chiar dacă nu toate loturile vândute pe piaţă sunt afectate, autoritatea recomandă atenţie maximă atunci când se verifică produsele aflate deja în gospodărie.

Conform ANSVSA, consumatorii sunt avertizaţi cu privire la retragerea de la vânzare a unui produs al companiei Lucsor Impex SRL – Stafide „Furnicuţa”, ambalat în pungi şi provenit din Uzbekistan. Decizia a fost luată în urma unor analize realizate în cadrul programului de autocontrol, care au dezvăluit prezenţa reziduurilor de pesticide neautorizate în Uniunea Europeană, respectiv Chlorpyrifos şi Profenofos.

Sunt vizate două loturi, cu indicativele B115D126 şi B120D126.

Produsul a fost comercializat în toate unităţile Lidl din ţară, inclusiv în judeţul Galaţi.

În anunţ, reprezentanţii ANSVSA precizează că reprezentanţii companiei fac un apel către oameni să nu consume produsele din loturile menţionate. Acestea pot fi returnate în orice magazin Lidl din reţea, unde clienţii vor primi integral contravaloarea produsului. Nu este necesară prezentarea bonului fiscal pentru a recupera banii.

Leave a reply

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...