19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ambulanţa lui Moş Crăciun revine la Galaţi
Ambulanţa lui Moş Crăciun revine la Galaţi

Campania Asociaţiei pentru Salvare, Recuperare şi Ajutor Umanitar (SRAU) Galaţi de donaţii pentru familiile din mediile defavorizate continuă şi anul acesta sub denumirea de "Ambulanţa lui Moş Crăciun #2".

"Ce se întâmplă cu copiii fără sărbători? Cu toţii ştim că sărbătorile de iarnă sunt pline de căldură, bucurie şi miresme, familiile punând pe masa de Crăciun produse bine alese, semnificative, împodobind bradul cu diverse culori şi forme şi oferind copiilor cadourile mult dorite. Dar nimeni nu se gândeşte la copiii şi familiile care nu îşi permit acest lux, nici măcar de sărbători. Ei nu cunosc ideea de bucurie, cadourisub brad şi nu simt căldura Crăciunului. Pentru aceştia o bucată de pâine valorează mult mai mult decât orice jucărie, iar pur şi simplu un gest mic este văzut ca o schimbare în bine a vieţii lor. Din dorinţa de a face bine, în 2021 a luat naştere campania marca SRAU numită «Ambulanţa lui Moş Crăciun» - o campanie de colectare de donaţii: ornamente de Crăciun, alimente neperisabile şi jucării pentru familiile din mediile defavorizate. Cum faptele bune continuă, iar noi vrem să împodobim şi anul acesta bradul cu bunătate, vă invităm să donaţi produse de Crăciun pentru familiile cu posibilităţi financiare reduse", este mesajul organizatorilor.

#Donează şi Salvează Crăciunul

"Motto-ul de anul acesta este #Donează şi Salvează Crăciunul. Aşa că, Fii şi tu erou Crăciunul acesta! Împodobeşte alături de noi bradul cu fapte bune şi oferă-le o bucurie celor aflaţi în nevoie. Colectăm donaţii astfel: Ornamente de Crăciun (brad, beteală, globuri, lumini etc.); Alimente neperisabile (biscuiţi, eugenii, napolitane, conserve, bomboane etc.); Jucării; Cadouri pentru cei mici, dar şi pentru cei mari (îmbrăcăminte, încălţăminte, produse de igienă etc.). Te aşteptăm cu donaţiile şi voie bună le sediul SRAU, în Micro 17, cartierul de locuinţe sociale, vis-a-vis de bloc M11. Faptele bune valorează mai mult decât orice. Fii bun, oferă bunătate şi ai toată lumea la picioare", transmit organizatorii.

Faptele bune marca SRAU Galaţi pot fi văzute pe: https://www.facebook.com/SrauGalati, iar mai multe detalii despre Ambulanta lui Moş Crăciun găsiţi pe: https://www.facebook.com/events/512239957523560.


Articole înrudite