Dialog despre taină, artă şi locuirea în lume: interviu cu criticul Codrin Vasiloancă-Smirnoff

Tema interviului este vernisajul expoziţiei de pictură „Life Live”, autor Simona Doroftei, la Muzeul Brăilei „Carol I”, 7 februarie 2026.

Cornel Gingăraşu: Domnule Codrin Vasiloancă-Smirnoff, aţi vorbit la deschiderea expoziţiei „Life Live” despre imposibilitatea reducerii artei la mesaj. De ce este important să subliniem acest lucru chiar de la început?

Codrin Vasiloancă-Smirnoff: Pentru că tentaţia etichetei este una dintre cele mai mari capcane ale discursului despre artă. În momentul în care credem că „am înţeles” o lucrare, că o putem traduce complet într-un mesaj limpede, arta încetează să mai fie artă şi devine semn de circulaţie. Arta autentică presupune o tensiune a tainei. Dacă dincolo de tot ce putem spune despre o lucrare nu persistă această tensiune, atunci ne aflăm în faţa unei simple ilustraţii, nu a unei opere.

Cornel Gingăraşu: Aţi folosit o formulare care a atras atenţia: „comentariile de artă sunt negocieri ale apropierii de taină”. Ce rol mai are, atunci, critica de artă?

Codrin Vasiloancă-Smirnoff: Critica nu explică arta, ci o semnalizează. Spune, mai degrabă: aici este ceva. Comentariile nu epuizează sensul, ci trasează orbite de apropiere, invită la empatie, la rezonanţă. Hermeneutica nu este o dezvăluire completă, ci o formă de respect faţă de mister.

Cornel Gingăraşu: Cum se înscrie Simona Doroftei în această logică a artei ca expresie ireductibilă?

Codrin Vasiloancă-Smirnoff: Prin libertate. Prin faptul că reuşeşte să se elibereze, prin propriile forţe, din siajul unor comandamente artificiale şi să-şi construiască un mod personal de a fi în lume. Lucrările ei sunt cosmoide – nu concepte, ci developări ale unui conţinut sufletesc. Ele nu sunt intelectuale în sens strict, ci ţin de o amprentă a inconştientului, de o locuire poetică a lumii. Iar în această locuire suntem invitaţi să fim oaspeţi.

Cornel Gingăraşu: Peisajul care încheie expoziţia pare să concentreze întreaga experienţă vizuală. Cum îl citiţi?

Codrin Vasiloancă-Smirnoff: Este un peisaj cu rezonanţă aproape vangoghiană, expresionistă, care funcţionează ca un macrocosmos. În el se adună vestigiile, tăcerile, formele de viaţă anistorice pe care artista le explorează. Nu este un peisaj descriptiv, ci unul interior, care animă nostalgii şi reactivează un timp regăsit.

Cornel Gingăraşu: Lucrările nu par să mizeze pe o referenţialitate evidentă. Este o strategie deliberată?

Codrin Vasiloancă-Smirnoff: Da, iar aceasta este una dintre calităţile expoziţiei. Forţa lor semantică este discretă, suficient de aerată încât să permită o explorare fără prejudecăţi. Poţi privi lucrările de la distanţă, ca ansamblu, dar şi de aproape, la nivelul unei tuse vibrante, al unei texturi organice, aproape epidermice. Prezenţa este acolo, amprentată în culoare.

Cornel Gingăraşu: Formarea iniţială a Simonei Doroftei este în matematică. Cum se simte acest lucru în pictura ei?

Codrin Vasiloancă-Smirnoff: Într-un mod paradoxal. Geometriile ideale şi arhitecturile romantice nu sunt cucerite de natură, ci desăvârşite de ea. Motivele vegetale, structurile anatomice, arhetipurile – pâinea tradiţională, nervii, celulele, rădăcinile – apar într-o lumină tainică, adesea nocturnă. Nu vedem ecuaţii sau fractali expliciţi, ci o gândire a formei care testează compatibilităţi şi incompatibilităţi ale vieţii.

Cornel Gingăraşu: Putem vorbi, în acest context, despre matematica drept catalizator al artelor vizuale?

Codrin Vasiloancă-Smirnoff: Fără îndoială. De la Escher la Pollock, de la Bathsheba Grossman la George Hart, există o tradiţie a acestei întâlniri fertile. Dar ceea ce este important la Simona Doroftei nu este demonstraţia intelectuală, ci faptul că matematica devine un fundal interior, o disciplină a privirii. Aşa cum spunea Claudia Moscovici, inovaţia – fie ea artistică sau matematică – este rezultatul unui proces intuitiv, dependent de inspiraţie.

Cornel Gingăraşu: Expoziţia „Life Live” este, în opinia dumneavoastră, o reuşită?

Codrin Vasiloancă-Smirnoff: Da. Criteriul reuşitei este simplu şi sever: dacă alternativa la ceea ce se ştia despre un artist are suficientă greutate pentru a susţine un nou mod de a fi în lume. Aici, simezele respiră unitar, coerent. Se degajă un timp regăsit, iar tehnica – ulei pe pânză, clasică – este pusă în slujba unei viziuni mature. „Life Live” nu este doar o expoziţie, ci o invitaţie la introspecţie, la reconstrucţia întregului din fragmente.

Cornel Gingăraşu: În final, ce rămâne cu spectatorul după această întâlnire?

Codrin Vasiloancă-Smirnoff: Rămâne sentimentul că a fost învăţat să privească altfel. Nu doar să vadă, ci să recepteze vibraţia lumii. Arta Simonei Doroftei nu oferă răspunsuri, ci deschide porţi – porţi ale misterelor, cum le numeşte chiar artista. Iar dincolo de ele, poate, începe adevărata experienţă a artei.