








La Galeria „Nicolae Mantu” din Galați poate fi vizitată, până la 14 octombrie, expoziția personală „Inventar provizoriu”, semnată de artista Erika Guadagnin. Reunind pictură, colaj și instalație, proiectul construiește un teritoriu al memoriei în care experiența personală se întâlnește cu istoria unei comunități și cu urmele unei moșteniri culturale italo-române.
Expoziția are, încă de la intrare, un caracter confesiv. Artista a purtat la vernisaj un costum realizat dintr-o broderie manuală care a aparținut familiei sale, transformând obiectul vestimentar într-un veritabil document afectiv. Este una dintre cheile de lectură ale întregului proiect: obiectele, fotografiile și imaginile nu sunt simple materiale artistice, ci depozitare ale unor istorii personale și familiale care pot deveni, prin recuperare și recompunere, parte dintr-o memorie colectivă.
Atmosfera vernisajului a fost completată, aproape cinematografic, de muzica unui saxofonist aflat pe strada Domnească. Sunetele sale nostalgice păreau să se suprapună peste discursul expoziției, adăugând evenimentului o dimensiune urbană și melancolică.
Unul dintre reperele vizuale și istorice ale expoziției este lucrarea în care apare mențiunea „friulani în costume românești, Tg. Jiu 16.06.1912”. Imaginea trimite către o prezență italiană veche în spațiul românesc și către un proces de integrare în care identitatea originară nu dispare, ci intră într-un dialog permanent cu noul context cultural.
În acest context poate fi amintită și comunitatea italienilor din Greci, localitate aflată peste Dunăre, în apropierea Galațiului, cunoscută pentru tradiția sa legată de pietrari italieni. Istoria acestor comunități oferă un fundal concret pentru întrebările pe care Erika Guadagnin le aduce în spațiul galeriei: ce înseamnă originea, cum se transformă identitatea prin deplasare și cum se păstrează memoria unei comunități de-a lungul generațiilor?
Discursurile de deschidere au fost susținute de prof. Constantin-Adrian Corcăcel, președintele Filialei Galați a Uniunii Artiștilor Plastici din România, de artista și muzeografa Cristiana-Ștefania Culiță, curatorul expoziției, și de Erika Guadagnin.
Curatoarea Cristiana-Ștefania Culiță identifică în expoziție câteva dintre temele recurente ale practicii artistei: familia, corpul, maternitatea, dar și experiența deplasării între două contexte culturale, italian și românesc. În lucrările recente, această experiență individuală se extinde către tema migrației și către istoria prezenței italiene în România.
Fotografii de familie, documente, fragmente de arhivă și urme ale unor istorii personale sunt scoase din contextul lor inițial și puse în relație cu alte imagini. Biografia devine astfel un punct de plecare pentru o reflecție mai largă asupra memoriei colective.
„Inventar provizoriu” este, în acest sens, mai mult decât un inventar de obiecte sau imagini. Este un inventar afectiv, niciodată definitiv, deoarece memoria însăși se află într-o continuă transformare. Ceea ce este recuperat din trecut poate fi reorganizat, reinterpretat și pus într-o relație nouă cu prezentul.
Practica artistei se înscrie într-o direcție importantă a artei contemporane, aceea a utilizării arhivei ca material artistic. Fotografia de familie și documentul nu mai funcționează doar ca dovezi ale trecutului, ci devin fragmente care pot fi selectate, decupate, suprapuse și reasamblate. În acest teritoriu al artei arhivei, curatoarea indică drept reper important practica lui Christian Boltanski.
Diversitatea tehnicilor folosite de Erika Guadagnin este una dintre caracteristicile expoziției. Artista trece de la o pictură cu accente conceptuale la formule apropiate de pop-art, combinând pictura cu grafica, fotografia vintage și elementele tridimensionale ale instalației.
În colaj, fragmentul este concret: o fotografie, o bucată de text, o imagine decupată dintr-o revistă sau un document sunt desprinse din contextul lor și recompuse într-o structură nouă. În pictură, aceeași logică se mută în interiorul imaginii, prin suprapunerea și întreruperea formelor. În instalație, relația dintre fragmente se extinde în spațiu, iar privitorul este invitat să-și construiască propriul traseu vizual.
Această metodă creează imagini cu aspect caleidoscopic, în care planurile se întâlnesc, se fracturează și se recompun. Continuitatea imaginii este adesea întreruptă, iar figura poate apărea fragmentată sau suprapusă peste alte structuri vizuale. Rezultatul este o imagine care pare să funcționeze asemenea unei hărți mentale: poate fi desfăcută și recompusă, citită din mai multe direcții.
O altă direcție a practicii artistei este reprezentată de jurnalul vizual alcătuit din colaje datate, cu titluri realizate din litere decupate. Aici apare o dimensiune ironică și critică mai pronunțată, asociată unor teme precum consumul, moda, turismul și capitalismul. Procedeul trimite către tradiția fotomontajului, de la Hannah Höch și John Heartfield până la formele contemporane ale colajului.
Titlul expoziției, „Inventar provizoriu”, conține chiar în formula sa tensiunea dintre ordine și schimbare. Un inventar presupune selecție și organizare, în timp ce caracterul „provizoriu” sugerează că nimic nu este definitiv. Memoria nu poate fi închisă într-o listă completă, iar identitatea nu poate fi redusă la o singură imagine.
În lucrările Erikăi Guadagnin, fotografia poate intra într-un dialog strâns cu pictura, iar referințele la familie și la biografie pot sta alături de imagini abstracte sau de fragmente provenite dintr-o istorie colectivă. Materiale și imagini aparținând unor momente diferite sunt aduse împreună, fără ca diferențele dintre ele să fie șterse.
Tocmai această vizibilitate a fragmentelor și a rupturilor devine una dintre calitățile proiectului. Artista nu reconstruiește trecutul ca pe o imagine perfect coerentă, ci îl prezintă ca pe un ansamblu de urme, obiecte, fotografii și amintiri care trebuie permanent reinterpretate.
„Inventar provizoriu” este, astfel, o expoziție despre memorie, dar și despre felul în care memoria poate deveni imagine. O experiență familială se deschide către istoria unei comunități, iar istoria unei comunități revine, prin intermediul obiectelor și fotografiilor, în spațiul intim al biografiei.
În final, întrebarea poate rămâne deschisă, asemenea întregului proiect artistic. O formulare atribuită celebrului filosof Jacques Derrida sintetizează această perspectivă asupra identității și a memoriei: „Cine a spus că s-a născut o singură dată?”
Fotografii de Cornel Gingăraşu şi Florin Mocanu