Moartea, o pasiune a tiranilor: Impresiile unui spectator la „Caligula”, premiera Teatrului Dramatic din Galaţi

Întoarcerea la marii clasici rămâne un gest de curaj artistic. „Caligula” de Albert Camus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, nu este doar o piesă de teatru, ci un manifest filosofic, o interogaţie violentă asupra libertăţii, puterii şi absurdului existenţei. Premiera montată pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi reconfirmă actualitatea tulburătoare a acestui text scris în 1944, într-o Europă devastată moral şi istoric.

Un posibil motto al spectacolului — care sintetizează rătăcirile psihotice ale unui om otrăvit de excesul propriei puteri — este celebra replică a împăratului:

„Această lume, aşa cum este ea, este insuportabilă. Prin urmare, am nevoie de lună, sau de fericire, sau de nemurire — ceva care poate fi nebunie, dar care nu este din lumea aceasta.”

Drama lui Camus acumulează principiile fundamentale ale existenţialismului francez şi funcţionează ca un veritabil tratat filosofic pus în formă teatrală. „Caligula” este tragedia unui tiran care îşi modelează viaţa cu o logică severă, aproape matematică, după principiile absurdului. În tentativa de a-şi atinge o libertate nelimitată, împăratul comite o succesiune de atrocităţi. Acţiunile sale devin, în fond, încercări eşuate de a formula un sens al vieţii într-o lume percepută ca lipsită de sens.

Pe parcursul piesei se dezvăluie natura jocurilor mortale generate de depăşirea absolută a puterii. Nevoia de tandreţe a personajului şi exigenţa sa de puritate se împletesc paradoxal cu o obsesie pentru crimă. Această „violenţă interioară”, împotriva căreia Caligula pare să lupte continuu, îl transformă într-una dintre cele mai neliniştitoare figuri din dramaturgia universală.

O replică emblematică din piesă — „Oamenii mor şi nu sunt fericiţi” — concentrează esenţa tematicii absurdului: conştiinţa acută a finitudinii şi a lipsei de sens a existenţei. Critica literară a subliniat în mod constant forţa acestui portret de despot, construit ca o explorare radicală a limitelor libertăţii, a singurătăţii absolute şi a unei revolte care, în cele din urmă, se întoarce împotriva umanităţii însăşi.

Camus s-a inspirat din Vieţile celor doisprezece Cezari de Suetonius, iar Caligula său preia trăsături ale figurii istorice: aparenţa nebuniei, perversitatea, depravarea. Totuşi, dramaturgul depăşeşte simpla reconstituire istorică şi creează un personaj grotesc şi lucid în acelaşi timp. Indicaţiile scenice sunt revelatoare: Caligula apare într-o rochie de dansator, cu flori în păr, mimând gesturi ridicole — o imagine care concentrează ridicolul puterii şi derizoriul absolutului.

Obsesia lunii, introdusă chiar de la începutul piesei, funcţionează ca o alegorie centrală. Luna devine simbolul excesului dus până la capăt, dar şi expresia unei disperate dorinţe de puritate. Ceea ce pare semnul nebuniei supreme dezvăluie, paradoxal, o luciditate extremă: Caligula este un idealist periculos, închis într-o disperare totală. Această fragilitate îl face, în mod tulburător, emoţionant.

Regizorul Cătălin Vasiliu îşi construieşte spectacolul în jurul ideii „efectului malefic al puterii asupra celui care o exercită”. Interpretarea lui Cristian Gheorghe în rolul titular este memorabilă, susţinută de o pasiune şi o rigoare rar întâlnite. Întreaga distribuţie beneficiază de o regie modernă, care pune accent pe dimensiunea filosofică a textului, integrând intermezzo-uri muzicale şi accente postmoderne bine dozate.

Scenografia semnată de Daniel Divrician completează inspirat jocul actorilor, printr-un echilibru vizual care îmbină eleganţa cu simţul grandiosului. Detalii precum reflexiile reci, lunare, pe chipul lui Caligula — surprinse în momentele în care personajul se apleacă asupra bazinului cu apă din centrul scenei — capătă o forţă simbolică aparte, mai uşor de observat în albumul foto decât din sala de spectacol.

„Caligula” de la Teatrul din Galaţi nu este doar o montare reuşită a unui text clasic, ci o confruntare directă cu întrebările incomode ale puterii, libertăţii şi sensului existenţei. Un spectacol care nu linişteşte, ci tulbură — exact aşa cum ar trebui să o facă teatrul adevărat.

Spectacol anunţat de Monitorul de Galaţi în articolul: Premieră la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi: „Caligula”, o dramă despre putere, absurd şi libertate