10 OCTOMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Facturile la electricitate cresc uşor din octombrie: scumpire de doar 50 de bani la 100 kWh
Facturile la electricitate cresc uşor din octombrie: scumpire de doar 50 de bani la 100 kWh

Facturile la energie electrică vor fi uşor mai mari începând cu luna octombrie, din cauza majorării unuia dintre tarifele reglementate – cel pentru serviciile de sistem aplicat de Transelectrica. Scumpirea este minoră, de aproximativ 0,5 bani pe kWh, adică 50 de bani în plus la o factură de 100 kWh.

Hidroelectrica, furnizorul cu cel mai mic preţ din piaţă şi aproape 900.000 de clienţi, a anunţat că noile tarife se aplică pentru consumul realizat începând cu luna septembrie 2025. Potrivit Ordinului Ministrului Energiei nr. 60 din 26 august, tariful pentru serviciile de sistem a crescut de la 7,04 lei/MWh la 12,79 lei/MWh.

Compania a precizat că această majorare nu are legătură cu preţul energiei active, care rămâne neschimbat. „Majorarea semnalată în preţul final facturat consumatorilor este determinată exclusiv de creşterea tarifelor reglementate pentru serviciile de sistem”, a transmis Hidroelectrica într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii companiei au explicat că aceste tarife sunt componente obligatorii ale facturii şi se aplică tuturor furnizorilor de energie din România. În consecinţă, toţi consumatorii, indiferent de compania aleasă, vor observa o uşoară creştere în facturile aferente consumului din septembrie 2025. (sursa hotnews.ro)

Foto: Shutterstock


Articole înrudite