12 OCTOMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Unul din doi români plăteşte cumpărăturile cu cardul
Unul din doi români plăteşte cumpărăturile cu cardul

Peste 52% dintre români au folosit cardul bancar pentru efectuarea unei plăţi la cumpărături online, iar peste 41% dintre respondenţi folosesc constant cardul sau un cont bancar pentru plata facturilor lunare, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.
Conform sondajului, puţin peste 26% utilizează doar uneori cardul sau un cont bancar pentru plata facturilor lunare, în timp ce 32% plătesc facturile la utilităţi doar cash.
În ceea ce priveşte serviciile bancare online, 29,08% dintre respondenţi susţin că folosesc în mod curent, săptămânal sau chiar mai des Internet Banking/Mobile Banking. Alţi 22,83% utilizează aceste servicii doar rar, ocazional, în timp ce 48,08% nu folosesc deloc astfel de servicii.
Plata în magazinele fizice e făcută şi cu cash, dar şi cu cardul de către cei mai mulţi români (40,67%) în timp ce doar cu cash plătesc aproape aceeaşi pondere (39,67%). Doar cu cardul plătesc 19,67% dintre respondenţi.
Pe de altă parte, doar 22,83% dintre respondenţi susţin că folosesc Google Pay/Apple Wallet pentru cumpărăturile din magazine direct cu telefonul.
Sondajul a fost realizat online de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eşantion de circa 1.200 de respondenţi din toată ţara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 54,9% dintre respondenţi sunt salariaţi, 74,83% locuiesc la oraş, 38,08% au studii superioare.
CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de peste 61,7 miliarde lei, la sfârşitul lui 2022, notează Agerpres.

Autor: Albert Gabriel OPRIŞAN


Articole înrudite