03 NOIEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cioc-cioc! ITM Galaţi, vizite de inspecţie la zeci de agenţi economici
Cioc-cioc! ITM Galaţi, vizite de inspecţie la zeci de agenţi economici

Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi a desfăşurat în trimestrul al treilea al anului 2025 acţiuni specifice de control şi de conştientizare, în cadrul Campaniei Naţionale de supraveghere a pieţei produselor industriale din domeniul de competenţă al Inspecţiei Muncii. Activităţile au fost realizate conform Programului sectorial pentru anul 2025, coordonat de Comisia Europeană, fiind campania nr. 7 din Programul Cadrul al Inspecţiei Muncii.

În această perioadă au fost verificate următoarele categorii de produse: motopompe, motocompresoare, maşini de tuns gazonul, scule electrice de mână, mănuşi şi cizme electroizolante, îmbrăcăminte de protecţie pentru uz general, lămpi pentru mediu ATEX, cabluri electrice şi explozibili de uz civil.

Activităţile de control au constat în verificarea, prin sondaj, a produselor introduse sau puse la dispoziţie pe piaţă şi în dispunerea măsurilor necesare pentru asigurarea conformităţii, atunci când au fost identificate abateri. Inspectorii de muncă din cadrul ITM Galaţi au efectuat vizite de inspecţie la 20 de agenţi economici şi au înregistrat 76 de produse în baza de date naţională. Pentru două dintre acestea au fost constatate neconformităţi, fiind aplicate măsuri de remediere, o sancţiune contravenţională sub formă de avertisment scris şi sancţiunea complementară de retragere de pe piaţă a produselor neconforme.

De asemenea, în trimestrul III 2025, ITM Galaţi a organizat trei acţiuni de informare şi conştientizare privind respectarea legislaţiei în domeniul supravegherii pieţei produselor industriale, la sediile a trei distribuitori din judeţ. La întâlniri au participat salariaţi şi membri ai conducerii unităţilor.

În cadrul acestor acţiuni au fost prezentate informaţii privind campania de supraveghere a pieţei pentru anul 2025, aspecte legislative specifice şi un material referitor la neconformitatea unui produs ATEX – aplica LED rezistentă la explozie. Datele au fost transmise de Inspecţia Muncii, ca urmare a identificării de către autoritatea de supraveghere a pieţei din Germania a unor neconformităţi la acest tip de produs.


Articole înrudite