14 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Canicula continuă a dat peste cap serios sănătatea gălăţenilor, care au sunat în ultimele 24 de ore la dispeceratul Serviciului Judeţean de Ambulanţă pentru a cere ajutor după ce au fost afectaţi de expunerea la căldură.
”Am primit în ultimele 24 de ore circa 200 de apeluri, cu 35% mai mult decât într-o perioadă obişnuită. Din acestea, 18 solicitări au venit de la persoane căzute în diverse locuri publice din cauza caniculei. Dintre aceştia, jumătate erau cardiaci, iar restul persoane care nu sufereau de vreo afecţiune, cronici sau nu ştiau că suferă, dar au leşinat şi din pricina faptului că la expunerea la căldură s-a adăugat şi consumul de alcool. Abia am făcut faţă la numărul mare de cazuri pe care l-am înregistrat odată cu încălzirea vremii din ultimele zile. Avem aer condiţionat pe toate ambulanţele care merg la caz, dar la unele dintre acestea la un moment dat aerul condiţionat nu a mai făcut faţă. S-au făcut însă reparaţiile pe cât de repede s-a putut şi ambulanţele au reintrat în funcţiune”, a precizat directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dr. Mihai Polinschi.
Cum şi astăzi se anunţă temperaturi mari, medicii vă recomandă în continuare să nu ieşiţi în intervalul prânzului, iar dacă asta nu se poate evita este de dorit să vă protejaţi cu ochelari de soare, pălării de soare sau şepci şi haine deschise la culoare, de in sau bumbac. De asemenea, este strict interzis consumul de alcool şi cafea. Este de dorit să se consume apă şi sucuri naturale neîndulcite.


Articole înrudite