În ziua alegerilor europarlamentare şi a referendumului, la Spitalul Judeţean din Galaţi erau internaţi 548 de pacienţi. Dintre aceştia, 350 şi-au exprimat dorinţa de a vota. Astfel, au fost trimise la unitatea medicală urne mobile de la nouă secţii de votare.
Prima urnă a ajuns la maternitatea spitalului, acolo unde mai multe mămici şi-au exprimat dorinţa de a vota. Acestea şi-au lăsat în saloane bebeluşii şi au venit să îţi exprima dreptul de vot. Şi asta pentru că îşi doresc o viaţă mai bună pentru copiii pe care abia i-au adus pe lume, dar şi ca aceştia să poată rămâne în ţară. ”Acum am născut al doilea copil, o fetiţă. Pentru ea îmi doresc să poată că în ţară să aibă un trai la fel de bun ca în afară, să nu mai plece din ţară”, spunea una dintre mămicile care au votat.
Votul în spital a fost de durată, mai ales că unitatea medicală este arondată la nouă secţii de votare diferite. ”Spitalul este arondat la nouă secţii de votare astfel încât urne mobile de la aceste secţii vin de-a lungul zilei pentru a le da posibilitatea pacienţilor care au dorit să voteze să îşi exprime acest drept“, a spus Alina Dobrea, director Spitalul Judeţean Galaţi. Votarea s-a desfăşurat fără incidente, fiecare pacient putând să îşi exprime dreptul de vot într-un salon special amenajat în acest scop.