25 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţi: 28 de percheziţii la traficanţii de droguri şi etnobotanice
Galaţi: 28 de percheziţii la traficanţii de droguri şi etnobotanice

90 de persoane vor ajunge la sediul IPJ Galaţi după ce Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au efectuat 28 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Galaţi, Brăila şi Tulcea. Percheziţiile au avut loc în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale specializate în traficul cu droguri de mare risc, droguri de risc şi produse cu efect psihoactiv, cunoscute sub denumirea generică de „substanţe etnobotanice”.

Cumpărau droguri clasice şi „fabricau” altele

Se pare că, începând cu luna martie 2014, membrii grupării infracţionale au procurat, deţinut, oferit şi valorificat către alte persoane (inclusiv persoane aflate în stare de deţinere) droguri de mare risc (comprimate ecstasy) şi droguri de risc (produse cannabice sub formă de marijuana). De asemenea, există suspiciuni că membrii grupării au produs importante cantităţi de „produse etnobotanice”, prin impregnarea unor substanţe cu efect psihoactiv în produse ce pot fi consumate prin inhalare ori prizare, ulterior acestea fiind oferite spre vânzare către diferiţi consumatori (în special tineri).

Reţeaua, vinovată de internarea a zeci de tineri

Procurorii susţin că o mare parte a persoanelor care au consumat astfel de substanţe, în ultima perioadă de timp, au avut nevoie de îngrijiri medicale în regim de urgenţă. La sediul Serviciului Teritorial Galaţi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism vor fi aduse, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor procesuale, 90 de persoane. La acţiune participă cadre din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, Gărzii de Coastă – Sectorul Poliţiei de Frontieră Isaccea şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Galaţi.


Articole înrudite