15 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţi: Înjunghiat pe stradă, de la o palmă! Tentativă la omor la Iveşti
Galaţi: Înjunghiat pe stradă, de la o palmă! Tentativă la omor la Iveşti

Tentativă la omor la Iveşti, de la o palmă. Scena sângeroasă s-a petrecut pe stradă.
"La data de 14.07.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat (aflat în stare de reţinere) pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, ambele în stare de provocare şi în concurs ideal.
În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 12/13.07.2025, în timp ce se afla în loc public (pe o stradă situată într-o comună din judeţul Galaţi - n.r. Iveşti), pe fondul consumului de alcool, sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de persoana vătămată, care l-a lovit cu palma peste faţă, a pus în executare intenţia de a suprima viaţa acesteia, aplicându-i o lovitură cu un cuţit în zona toracică, acţiune care i-a cauzat o plagă înţepat-tăiată posterioară stânga, ce necesită 14-21 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar prin săvârşirea actului de violenţă extremă, în locul menţionat, în prezenţa mai multor martori oculari şi prin folosirea cuţitului, a tulburat ordinea şi liniştea publică.
La data de 14.07.2025, prin referat, s-a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile, cerere care a fost admisă.
În cauză, actele de urmărire penală au fost efectuate cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Precizăm că aceste activităţi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea", informează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Articole similare:

Bătaie "soră cu moartea" la pompe funebre în Galaţi

Galaţi: Tentativă la omor din cauza unui laptop


Articole înrudite