În noaptea de 11/12 ianuarie 2016, în jurul orei 00.45, în timp ce efectua o misiune ordonată de patrulare pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice pe raza municipiului Galaţi, echipajul de intervenţie rapidă din cadrul Poliţiei Locale s-a sesizat despre faptul că doi indivizi, la vederea autospecialei din dotare, au încercat să forţeze uşa de la una din scările unui imobil de pe strada Brăilei pentru a se ascunde în interior. Poliţiştii locali au procedat imediat la reţinerea şi identificarea acestora, constatându-se că cei doi se numesc I.P.C., de 17 ani şi C.P.D., de 18 ani, ambii din Brăila.
La controlul corporal sumar, asupra lui I.P.C. au fost găsite, pe lângă bunuri personale şi 2 (două) şurubelniţe confecţionate artizanal cu forme deosebite, care au produs suspiciuni.
Din declaraţiile persoanelor în cauză şi din verificările făcute ulterior la faţa locului s-a constatat că, până în momentul reţinerii, cei doi reuşiseră să spargă cinci autoturisme parcate în spatele blocurilor C2, C1 şi B10, din care au sustras diferite bunuri pe care le-au aruncat pe acoperişul centralei termice din apropiere. Deoarece nu au putut urca pe acoperişul centralei pentru identificarea bunurilor respective, poliţiştii locali din echipajul de intervenţie au solicitat ajutorul echipajului auto de pe raza Secţiei Nr. 3 Poliţie Locală pentru asigurarea zonei infracţionale, până la sosirea echipei de cercetare a Secţiei Nr. 3 Poliţie. S-au întocmit actele de constatare care, împreună cu autorii, au fost predate lucrătorilor din cadrul Secţiei Nr. 3 Poliţie pentru continuarea cercetărilor.