Municipiul Galaţi a primit distincţia Smart City în domeniul mobilităţii şi transportului urban. „Acţiunile noastre pentru un transport public modern şi creşterea mobilităţii în mod responsabil, cu grijă pentru mediu, sunt apreciate la nivel naţional. Dovadă este premiul care ni s-a acordat şi care se datorează întregii noastre echipe. Este meritul tuturor gălăţenilor! Continuăm!”, a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, după primirea distincţiei.
Trofeul a fost acordat pentru „Transport public modern şi prietenos cu mediul în municipiul Galaţi”, marţi seară, la Bucureşti, în cadrul Galei Smart City Industry Award, eveniment organizat de Asociaţia Română pentru Smart City, în parteneriat cu Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.
Evenimentul a reunit lideri din administraţia publică, reprezentanţi ai mediului de afaceri, experţi în politici urbane şi specialişti în tehnologie, care au prezentat cele mai bune proiecte Smart City şi Smart Village din România, au dezbătut cele mai recente iniţiative legislative şi politici publice şi au prezentat potenţiale surse de finanţare care transformă comunităţile.
Reamintim că Primăria municipiului Galaţi a înnoit flota de transport a oraşului prin achiziţia în ultimii ani a 167 de mijloace de transport noi, moderne şi prietenoase cu mediul. În plus, s-a investit masiv în modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport, informează Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.