Lumina Sfântă va fi adusă cu un zbor special de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul Ioan Meiu.
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara, urmând să fie oferită delegaţilor eparhiilor BOR prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, anunţă Biroul de presă al Patriarhiei Române, citat de Agerpres şi HotNews.ro.
Prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor.
În jurul orei 19:00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
„La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ţinând cont de situaţia geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forţă majoră neprevăzută”, transmite Patriarhia Română.
O situaţie total nedorită şi imposibil de anticipat
Într-o astfel de situaţie, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv.
10 informaţii despre Sfânta Lumină de la Ierusalim:
- Pogorârea Sfintei Lumini este o minune dumnezeiască necuprinsă de mintea noastră, care are loc în fiecare an, în Sâmbăta Mare. Una dintre cele mai vechi atestări documentare este apariţia Luminii după cucerirea Ierusalimului de către perşi, din anul 617 d.Hr.
- Sfânta Lumină se aprinde pe Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, după ora 12.30, în timpul slujbei Vecerniei.
- În seara Vinerii Mari, după Prohod, Mormântul Domnului este controlat de către un poliţist arab, unul turc şi un reprezentant al statului Israel. Aceştia au grijă ca obiectele din interior să nu conţină vreo sursă de foc, verifică piatra Sfântului Mormânt, apoi îl controlează pe ierarhul grec care presară vată pe Mormântul Domnului.
- În urma acestei verificări, se sting toate luminile şi se pecetluieşte uşa Sfântului Mormânt cu două benzi din pânză albă, cu ceară şi sigilii în formă de X.
- Patriarhul Ierusalimului este cel care oferă Lumina Sfântă miilor de pelerini prezenţi anual la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
- Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh Teofil, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi credincioşi din toată lumea, îl înconjoară de trei ori, conform tradiţiei.
- După această procesiune, Patriarhul dezbracă veşmintele arhiereşti, rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. Apoi ia patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Părintele Patriarh Teofil intră în Mormânt, fiind însoţit de către un reprezentant al armenilor. Acesta din urmă are dreptul să stea în locul de dinaintea încăperii Sfântului Mormânt, de unde îl poate urmări pe patriarh.
- Patriarhul citeşte o rugăciune specială, stând în genunchi şi rugându-se pentru dăruirea Luminii – o adevărată binecuvântare pentru credincioşi.
- După aproximativ 20 de minute, pelerinii aflaţi în biserică observă o lumină puternică, sub forma unei scântei de fulger, care coboară în zig-zag prin cupola mare a Bisericii Sfântului Mormânt şi aprinde vata presărată deasupra lespezii.
- Părintele Patriarh Teofil adună cu mâinile vata aprinsă de focul care, timp de câteva minute, poate fi atins fără să ardă. Apoi, pune vata în două cupe de aur cu găuri şi o dă diaconilor. Aceştia duc o cupă în Sfântul Altar, iar pe cealaltă, la biserica Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Patriarhul iese, mai apoi, în faţa Sfântului Mormânt şi oferă Lumina Sfântă tuturor pelerinilor, strigând de trei ori: „Veniţi de luaţi Lumină!”, potrivit doxologia.ro.
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Foto: patriarhia.ro
Pingback: Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Paşte - Monitorul de Galati
Pingback: Mii de credincioși au luat Lumină la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi - Monitorul de Galati