Psihoterapeut Carmen Amalia Chetrone, din Galaţi, aduce în atenţia noastră sindromul trotuarului îngust şi cum poate fi acesta explicat.
"În oraş, unele trotuare sunt un test de răbdare şi o radiografie a ego-ului. Între o maşină parcată pe jumătate şi un grup care se mişcă în formaţie compactă, pietonul solitar e doar un detaliu care trebuie să se adapteze. Adevărat, putem generaliza şi despre drumurile noastre din viaţă, care pot fi aglomerate cu acţiuni din afară sau terţe persoane autoinvitate. Într-un fel, spaţiul public a devenit oglinda relaţiilor noastre: fiecare îşi croieşte drumul, dar nu prea se gândeşte dacă mai e loc şi pentru celălalt.
Poate că, într-un mod simbolic, trotuarul ăsta îngust e în acord cu primul loc pe care toţi oamenii par să şi-l dorească în viaţă — locul din faţă, vizibil, validat. Problema e că primul loc nu are spaţiu pentru toţi, aşa că ceilalţi sunt nevoiţi să meargă pe margine. Şi, cum spaţiul se termină repede, începem să ne înghiontim unii pe alţii, fiecare cu dreptatea lui.
Între timp, cei care circulă cu zâmbetul pe buze, sau măcar nu sunt trişti şi furioşi, par o specie pe cale de dispariţie. În locul lor, cresc generaţii de oameni care se uită urât la alţii doar pentru că merg prea încet, scormonesc în viaţa celor din jur doar pentru a menţine sentimentul de învingător sau pentru că zâmbesc fără motiv. Majoritatea sunt furioşi — furioşi că nimic nu se face, că alţii sunt vinovaţi, că viaţa e nedreaptă.
Iar când întrebi: „Bine, dar tu ce faci?”, se aude replica reflexă: „Păi, ce pot eu să fac?”
Cam pe sistemul că furia e uneori doar o formă de neputinţă. Dar, când devine colectivă, se transformă în identitate: noi, victimele. E mai uşor să fim supăraţi pe trotuarul îngust decât să recunoaştem că, poate, noi înşine nu mai lăsăm loc celorlalţi", explică psihoterapeutul.
Carmen Amalia Chetrone propune şi un exerciţiu: "Poate că adevăratul exerciţiu urban ar fi să învăţăm, la propriu şi la figurat, să mergem puţin mai pe margine — şi să lăsăm spaţiu. Pentru ceilalţi, pentru dialog, pentru zâmbet. Altfel, vom continua să ne înghesuim pe trotuare şi în vieţile altora, convinşi că doar primul loc contează."
Articole similare: Curs unic în România, la Căsuţa cu Emoţii Galaţi, de Dynamical Neurofeedback NeurOptimal
