Asociația Culturală pentru Tradiții și Obiceiuri Românești „VATRA”, în parteneriat cu Comuna Tulucești, Agenția de Cooperare Transfrontalieră și Integrare Europeană din Republica Moldova și Primăria Satului Văleni, implementează proiectul „Promovarea patrimoniului imaterial și a culturii naționale în România și Republica Moldova” – KULtura, ROMD00648, prin Programul Interreg VI-A NEXT România-Republica Moldova 2021-2027.
În perioada 18-20 Iulie 2025 va fi organizată o cercetare folclorică de teren (Activitatea 1.2 , D.1.2.1) și un Simpozionul Cultural „Omule,pomule!” (Activitatea 1.3.,D.1.3.1) Simpozionul va avea loc în Sat Șivița, la Gospodăria Tradițională „Vatra cu Dor” (Strada Covurlui nr. 15, România), pe 20 iulie începând cu ora 10:00. Evenimentul este dedicat documentării și promovării obiceiului „Pomul de Sf. Ilie”, un ritual unic în România, păstrat cu sfințenie în comunitățile de pe malul Lacului Brateș. Activitatea face parte din demersul Asociației Culturale pentru Tradiții și Obiceiuri Românești „VATRA” de includere a acestui obicei în Registrul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial, iar în acest context vor fi reluate activitățile de cercetare, documentare și elaborare a dosarului pentru înscrierea oficială în patrimoniul național. Pentru informații suplimentare privind implementarea proiectului, vă rugăm să contactați Asociația Culturala pentru Tradiții și Obiceiuri Românești „VATRA”:
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Interreg VI-A NEXT România-Republica Moldova 2021-2027 și are o durată de implementare de 18 luni.
Proiect implementat de:
A.C.T.O.R „VATRA”
Adresă: Strada Covurlui nr. 15, Sat Șivița,
Comuna Tulucești, Jud.Galați
E-mail: