Incursiune în creierul unui zombi

 
Luni, 18 Noiembrie 2013 02:00
Publicat în Mozaic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
De-a lungul timpului, zombi, aceşti morţi reanimaţi cu aspect grotesc şi mers poticnit, care mormăie absenţi în căutarea următoarei victime pentru a-i mânca creierul, au pătruns adânc în cultura populară, fiind subiectul a numeroase filme şi bifând apariţii în jocuri video, romane, videoclipuri muzicale şi devenind unele dintre cele mai iubite personaje din serile de Halloween. Toate acestea au dus la apariţia inevitabilă a întrebării: Dacă ar exista zombi, ce s-ar produce în creierul acestor morţi vii? Pornind de la caracteristicile fictive ale acestor monştri, aşa cum sunt ele reprezentate în cultura pop, câţiva neurologi proeminenţi au luat în serios această întrebare şi au încercat să-i găsească răspuns, conform unui material publicat de LiveScience. Neurologul Bradley Voytek, de la Universitatea California din San Diego şi Tim Verstynen, de la Universitatea Carnegie Mellon, se declară nişte fani avizi ai filmelor cu zombi. Pe vremea când erau colegi de şcoală se uitau împreună la filme cu zombi şi se întrebau de ce un zombi se comportă... ca un zombi. „Am început prin a ne da cu părerea, în glumă, despre cum ar arăta creierul unui zombi, iar de aici lucrurile au luat amploare”, a declarat Voytek. El a precizat că studiul făcut alături de Verstynen cu privire la neurologia creierului de zombi are rolul de a-i ajuta pe oameni să afle mai multe despre organul gândirii. În general vorbind, zombi se împart în două categorii. Ei pot fi zombi lenţi (ca în filmul „Dawn of the Dead”) sau pot fi nişte zombi rapizi, de-a dreptul atletici, aşa cum sunt cei din ultimul film al lui Brad Pitt, „World War Z”. Zombi lenţi se mişcă într-o manieră necoordonată şi nu pot, spre exemplu, să facă lucruri simple dar care necesită un anumit nivel de coordonare, aşa cum ar fi deschiderea uşilor. Acest lucru sugerează că au o problemă la cerebel, după cum remarcă Voytek. Această regiune a creierului aflată în spatele cutiei craniene, ce mai poartă şi denumirea de „creier mic”, îndeplineşte un rol extrem de important în coordonarea mişcărilor. Sarcini aparent simple, aşa cum ar fi ridicarea unui bănuţ de pe jos, sunt de fapt extrem de dificile, conform lui Voytek. „Spre exemplu, nu am reuşit încă să dezvoltăm roboţi care să facă gesturi aparent atât de simple”, a susţinut el. Toţi zombi, inclusiv cei rapizi, par să aibă probleme serioase de memorie şi nu dispun de mobilitatea de a conlucra în grupuri. „Zombi nu au niciun fel de abilităţi sociale”, a punctat Voytek. De asemenea, zombi nu dispun nici de control cognitiv - plăcerile lor sunt imediate - nu-şi pot amâna o plăcere imediată pentru una ulterioară mai mare şi astfel sunt mânaţi doar de nevoia de a se înfrupta cât mai curând, de obicei, din carnea caldă a actorilor din rolurile secundare ale filmelor de gen. Aceste simptome sugerează faptul că nici lobii frontali ai creierului lor nu funcţionează prea bine. În cadrul unor studii desfăşurate pe animale, secţionarea conexiunilor spre lobii frontali a provocat o serie de probleme similare, a mai precizat Voytek. Apoi se mai pune şi problema comunicării dintre zombi, sau mai bine spus a absenţei acesteia. Voytek şi Verstynen au realizat un material video educaţional în care au „diagnosticat” zombi cu o afecţiune denumită afazia Wernicke, care apare în urma afectării conexiunilor dintre lobii temporali şi cei parietali, caracterizată prin incapacitatea de a înţelege. Pe de altă parte, oricâte probleme neurologice ar avea, zombi au un mare atu: au un simţ al mirosului excelent, cu mult peste simţul olfactiv caracteristic oamenilor şi pot mirosi fiinţele vii de la distanţe foarte mari. Într-o scenă celebră din serialul „Walking Dead”, protagoniştii se freacă pe corp şi haine cu organele unor zombi morţi pentru ca zombi „vii” să nu-i poată mirosi. Prin comparaţie, un om sănătos are un simţ al mirosului foarte slab. Există însă studii care indică faptul că oamenii pot detecta foarte bine mirosuri dacă se concentrează exclusiv asupra acestei sarcini. Într-un astfel de studiu, studenţi legaţi la ochi de la Universitatea California din Berkeley, au reuşit să găsească bucăţele de ciocolată presărate prin iarbă, doar cu ajutorul nasului. În consecinţă, abilitatea principală a unui zombi, aceea de a recunoaşte prin miros un om sănătos faţă de cadavrele în descompunere este „cu siguranţă plauzibilă”, conform lui Voytek. Toate aceste teorii despre neurologia nemorţilor sunt simple speculaţii. Ce-ar fi însă dacă ar exista cu adevărat zombi? Conceptul de zombi îşi are rădăcinile în cultura vodoo haitiană, în care preoţii vodoo pot sintetiza o pulbere care are proprietatea de a-i transforma pe oameni în morţi vii. Un compus activ din această pulbere este o neurotoxină extrasă de la peştele balon care este capabilă să-i menţină pe oameni într-o stare de animaţie suspendată (închiderea proceselor vitale şi repornirea acestora). Autorităţile haitiene chiar au interzis practicarea „zombificării”. Lumea animalelor are şi ea propriile poveşti de groază cu zombi Există o specie de viespe care atacă gândacii, injectându-i cu venin dar fără a-i ucide. Gândacul sunt menţinuţi într-o stare de animaţie suspendată iar viespea îl trage până în cuibul ei şi îşi depune ouăle în abdomenul gândacului. Când noua generaţie de viespi eclozează, gândacii sunt mâncaţi de larve din interior spre exterior, până la eliberarea larvelor. „Zombificarea” gândacului împiedică apariţia procesului natural de descompunere şi asigură hrană proaspătă pentru larvele care au ieşit din ou. Însă atunci când vine vorba despre monştri pe jumătate putreziţi, mâncători de oameni şi care nu pot fi ucişi decât prin împuşcare în cap, fenomenul zombi rămâne, din fericire, bine ancorat în ficţiune. „Nu există niciun fel de afecţiune sau de traumă a creierului care să transforme oamenii în zombi”, ne asigură Voytek.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu