Meduzele dorm ca oamenii, deşi nu au creier: descoperirea care rescrie originea somnului

În adâncurile oceanului, acolo unde viaţa ia forme surprinzătoare, cercetătorii au făcut o descoperire care schimbă radical modul în care înţelegem somnul. O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Bar-Ilan din Israel a demonstrat că meduzele – unele dintre cele mai simple organisme existente – dorm, deşi nu au creier.

La prima vedere, aceste vieţuitoare gelatinoase par prea primitive pentru a avea nevoie de odihnă. Nu au oase, nu au organe complexe şi nu dispun de un sistem nervos centralizat. Cu toate acestea, meduzele intră în mod regulat în perioade de repaus, foarte asemănătoare somnului uman, petrecând aproximativ o treime din zi în stare de odihnă.

Descoperirea sugerează că somnul este mult mai vechi decât se credea până acum şi nu depinde de existenţa unui creier dezvoltat. Potrivit cercetătorilor, originea somnului ar putea fi plasată în urmă cu aproape un miliard de ani, în perioada în care strămoşii omului s-au separat evolutiv de încrengătura cnidariilor, din care fac parte meduzele.

Deşi nu au un creier propriu-zis, aceste organisme funcţionează pe baza unor reţele neuronale simple, distribuite în întregul corp. Chiar şi aşa, ele prezintă perioade clare de inactivitate şi reacţii reduse la stimuli, semne clasice ale somnului.

Somnul vine însă cu riscuri. „Reducerea conştientizării mediului şi vulnerabilitatea în faţa prădătorilor reprezintă compromisuri majore pentru supravieţuire”, explică cronobiologul Raphaël Aguillon. Tocmai de aceea, beneficiile somnului trebuie să fie esenţiale pentru a justifica aceste pericole.

Cercetările au arătat că meduzele Cassiopea andromeda dorm preponderent noaptea şi au chiar şi scurte episoade de somn în jurul prânzului, un tipar surprinzător de apropiat de cel uman. În schimb, rudele lor apropiate, anemonele de mare, preferă să doarmă în timpul zilei.

Indiferent de momentul ales pentru odihnă, studiul a scos la iveală un aspect crucial: privarea de somn duce la creşterea deteriorării ADN-ului neuronal. Acest fenomen a fost observat atât la meduze, cât şi la anemone, atât în laborator, cât şi în mediul natural.

Mai mult, atunci când nivelul deteriorării ADN-ului creştea din cauza factorilor de mediu, aceste organisme reacţionau dormind mai mult. Rezultatul sugerează că somnul ar fi evoluat ca un mecanism fundamental de protecţie celulară.

Un alt indiciu important vine din reacţia cnidariilor la melatonină. Administrarea acestei substanţe a dus la prelungirea perioadelor de somn şi la reducerea deteriorării ADN-ului, semn că aceste organisme folosesc un sistem de reglare biologică similar cu cel uman pentru a-şi sincroniza ciclurile cu alternanţa zi-noapte.

Cercetătorii au mai constatat că privarea de somn, expunerea la radiaţii ultraviolete sau la agenţi mutageni intensifică stresul celular şi creşte nevoia de odihnă. În schimb, somnul – fie natural, fie indus – ajută la menţinerea stabilităţii genomului neuronal.

„În timpul stării de veghe, echilibrul dintre deteriorarea şi repararea ADN-ului este insuficient. Somnul oferă o fereastră esenţială pentru întreţinerea celulară eficientă a neuronilor”, explică autorii studiului publicat în revista Nature Communications.

Concluzia este una surprinzătoare: somnul nu este un privilegiu al organismelor complexe, ci o necesitate biologică profund înrădăcinată în evoluţia vieţii. Chiar şi cele mai simple forme de viaţă au nevoie de odihnă pentru a-şi proteja celulele – o lecţie veche de aproape un miliard de ani, venită din adâncurile oceanului. (sursa stiripesurse.ro)