De-a lungul istoriei, covorul roşu a fost cel care a condus paşii oamenilor luminaţi spre locul desfăşurării unor momente memorabile, atât bune, cât şi tragice.
„Părintele tragediei”, Eschil (525-455 î.Hr), a scris numeroase piese în care eroii săi cad în dizgraţie din cauza unei combinaţii de împrejurări, a arogranţei sau a sfidării unor zeităţi. În ultimii ani ai vieţii, Eschil a scris „Agamemnon”, piesă în care regele din Micene se întoarce acasă la soţia sa, Clitemnestra, după 10 ani de absenţă, învingător în războiul troian, alături de noua sa concubină, Cassandra. Clitemnestra era bucuroasă de venirea lui Agamemnon, dar numai pentru că acum se putea răzbuna în sfârşit pe el, şi asta nu din cauza amantei, ci pentru rolul avut în moartea fiicei lor, Ifigenia, cu 10 ani înainte. Înainte ca flota grecească să pornească spre Troia, Agamemnon ucisese una din căprioarele zeiţei Artemis, provocând-o pe aceasta şi împiedicând plecarea armatei. Pentru a o îndupleca pe Artemis, Agamemnon se văzuse nevoit să-şi sacrifice fiica cea mare, pe Ifigenia, fără consimţământul mamei sale.
Astfel, Clitemnestra era nerăbdătoare ca el să sosească şi era hotărâtă să facă un adevărat spectacol din primirea soţului. A întins un covor roşu în calea sa, fapt ce va deveni prima menţiune istorică şi literară a acestui ritual. A ordonat însoţitoarelor să aştearnă ţesăturile pentru ca regele să păşească pe ele de la carul său până la uşile palatului: „Aşterneţi aceste broderii roşii direct în calea lui, pentru ca Justiţia să-i conducă paşii înapoi spre casă.” Intimidat de semnificaţia culorii roşii, care reprezenta Justiţia şi temându-se să sfideze din nou o zeitate, Agamemnon a ales să se descalţe de sandale şi a păşit cu picioarele goale pe broderiile fin lucrate. Teama sa era justificată, pentru că gestul său a fost urmat de răzbunarea Clitemnestrei, care l-a înjunghiat în timp ce se îmbăia, după sosirea în palat.
Aşadar, în vechime, semnificaţia acestui covor roşu era cu totul alta decât cea pe care o cunoaştem astăzi şi timp de 2.000 de ani nu a mai existat aproape nici o altă menţiune despre folosirea lui, probabil din cauza temerii oamenilor de mânia zeilor.
Menţiunea aflată cea mai aproape în timp după acest episod a venit la începutul anilor 1800, când cel de-al cincilea preşedinte al SUA, James Monroe (1753-1831) a fost primit cu un covor roşu ceremonial atunci când a debarcat în oraşul Georgetown.
Intrat din nou în obscuritate, obiceiul a revenit în atenţie în anii 1900. Compania de căi ferate New York Central a întins un covor roşu cu ocazia lansării unor servicii de lux pentru trenurile sale. Aceste curse între New York şi Chicago au funcţionat din 1938 până în 1968, în fiecare noapte. Pasagerii de la clasa I urcau în tren după ce păşeau pe un covor roşu de pluş întins pe toată lungimea garniturii. Ei beneficiau la bord de o servire de lux, cine somptuoase, băuturi fine şi cazare în cuşete pe măsură. De aici se pare că a luat naştere expresia „tratament demn de covorul roşu”.
Magnatul Sid Grauman, un producător de teatru şi divertisment, este creditat pentru introducerea acestei ceremonii la Hollywood în 1922. La premiera piesei „Robin Hood”, celebrităţile au fost întâmpinate cu covorul roşu.
Cât priveşte Gala Premiilor Oscar, Academia Americană de Film a optat să folosească acest procedeu din motive pur pragmatice, dar abia în 1961. Covorul roşu era menit să ghideze invitaţii de la maşini spre intrarea în auditoriu. În 1964, producătorii de la Hollywood au observat interesul presei şi al oamenilor pentru starurile de pe covorul roşu şi au decis ca acesta să fie locul unde ei se vor opri pentru fotografii.
Şi totuşi, a mai durat ceva timp până când covorul roşu a devenit un sanctuar al modei, aşa cum este astăzi. Abia din anii ’70 celebrităţile din lumea filmului au început să se concureze prin toaletele afişate şi să folosească acest covor roşu pentru a transmite tot felul de mesaje.
Apariţia revistei americane People a transformat covorul roşu într-un reper pentru tendinţele modei, apariţiile starurilor de film în ţinute ale unor case celebre fiind deja un eveniment în sine, separat de gala Oscarurilor sau a altor premii similare.
La nivelul anului 2016 vorbim deja despre o adevărată industrie a covorului roşu. La evenimente sunt amplasate camere video de ultimă generaţie, cum este 360 degree GlamCam, care proiectează instantaneu imaginea unei celebrităţi aflate pe covorul roşu, din toate unghiurile sau ManiCam, o cameră care arată detalii ale ţinutei starurilor, cum ar fi manichiura sau bijuteriile.
Iată că accepţiunea modernă a covorului roşu a ajuns să aibă semnificaţii aproape opuse celor din Antichitate. În vechime, oamenii păşeau cu teamă pe el, evitând aroganţa sau sfidarea zeilor, pe când în zilele noastre, evenimentele însoţite de covorul roşu sunt o etalare opulentă, neinhibată, a luxului, eleganţei şi strălucirii, care stabileşte tendinţele modei şi care generează imediat un zumzet mediatic presărat cu frivolităţi şi cancanuri.
