Butelie cu agent refrigerant, descoperită la PTF Albiţa. Şoferul nu avea autorizaţie de transport

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în cazul unui bărbat cu cetăţenie bulgară şi moldovenească, care a încercat să introducă în România o butelie cu agent refrigerant fără a deţine autorizaţia necesară.

Incidentul s-a petrecut pe 13 iunie, în jurul orei 19:00, pe sensul de intrare în ţară. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria.

În urma unui control amănunţit efectuat de poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali, a fost descoperită o butelie cu agent refrigerant R134A, cu o greutate netă de 13,6 kilograme. Verificările au arătat că şoferul nu deţinea autorizaţie pentru transportul unor astfel de materiale.

Butelia, estimată la aproximativ 1.200 de lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii de frontieră au deschis un dosar penal pentru import ilegal de gaze fluorurate cu efect de seră, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...