Confuzie administrativă în plină eră a digitalizării: mai mulţi bucureşteni reclamă că DRPCIV refuză cazierul judiciar emis online, deşi acesta este eliberat prin platforma oficială a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi semnat electronic calificat, având aceeaşi valoare juridică precum varianta fizică.
Potrivit Hotnews, funcţionarii de la unele ghişee DRPCIV nu acceptă documentul tipărit de pe platforma digitală a MAI, cerând în schimb versiunea transmisă electronic direct către instituţie. Situaţia este cu atât mai paradoxală cu cât DRPCIV funcţionează în subordinea aceluiaşi minister care a lansat serviciul online.
Deputatul Sebastian Burduja, fost ministru al Digitalizării, a sesizat oficial problema către MAI, calificând refuzul drept „absurd” şi contrar principiilor digitalizării. „În loc să verifice autenticitatea actului, unii funcţionari preferă să refuze documentul, obligând cetăţenii să reia birocraţia”, a declarat acesta.
Într-un comunicat, DRPCIV a precizat că nu solicită explicit cazierul judiciar la depunerea actelor pentru permisul auto, întrucât verificările pot fi făcute direct în sistem, cu acordul solicitantului. Totuşi, instituţia a admis că nu acceptă varianta printată a cazierului emis online, considerând valid doar fişierul transmis electronic către o adresă oficială.
Ministerul Afacerilor Interne a recunoscut, în răspunsul transmis Parlamentului, existenţa unor neconcordanţe între legislaţie şi procedurile interne. MAI lucrează la actualizarea Ordinului nr. 268/2010, care încă impune depunerea cazierului în format fizic. Noul ordin va elimina cerinţa şi va introduce verificarea automată prin sistemul ROCRIS, permiţând funcţionarilor să obţină direct extrasul de cazier, fără intervenţia cetăţeanului.
Burduja consideră însă că răspunsul este insuficient: „Digitalizarea nu înseamnă doar platforme şi legi, ci şi schimbarea mentalităţii celor care le aplică.”
Cazul scoate la iveală contrastul dintre România digitalizată pe hârtie şi birocraţia încă prezentă la ghişee — o realitate în care promisiunile de modernizare coexistă cu refuzuri absurde în chiar instituţiile care ar trebui să fie exemple de transformare digitală.
