29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Consilierii judeţeni şi-au pus poalele-n cap şi la final de mandat
Consilierii judeţeni şi-au pus poalele-n cap şi la final de mandat
Ultima şedinţă ordinară de CJ din acest mandat, desfăşurată pe 30 mai, s-a înscris în tiparul şedinţelor memorabile cu care ne-au obişnuit în ultimul timp consilierii majoritari USL. Cu ocazia aniversării a 20 de ani de existenţă ai CJ, pe ordinea de zi a fost propusă introducerea unui punct ce includea premierea a 8 persoane care deţinuseră funcţia de consilier pentru trei mandate consecutive. Printre aceştia se află atât actuali consilieri, cât şi foşti aleşi care nu mai fac parte din forul judeţean în funcţie. Câţiva dintre foştii consilieri erau prezenţi la şedinţă, alţii absentau, programul fiindu-le încărcat anterior primirii invitaţiei. Întâmplarea este şocantă şi din perspectiva faptului că liberalii organizează anual o festivitate în care acordă diplome de excelenţă gălăţenilor cu performanţe în diferite domenii de activitate. În plus, consilierii şi-au dat acordul pentru o premiere similară a Liceului Pedagogic.
Ulterior, toate proiectele au fost aprobate pe bandă rulantă, după ce majoritatea USL şi-a luat porţia de satisfacţie meschină de a nu-l lăsa pe Chebac să acorde diplome de excelenţă.
Doi dintre foştii consilieri care ar fi trebuit să fie premiaţi ne-au împărtăşit proasta impresie pe care le-a lăsat-o refuzul consilierilor. Dr. Cosma Ţapliuc, fost consilier judeţean liberal şi director al Direcţiei de Sănătate Publică, ne-a declarat: „Este un gest de proastă calitate. Mă simt umilit. În cazul în care mi se va mai face o altă invitaţie nu voi reveni în formula asta. Am renunţat la alte activităţi importante pentru a-mi ridica diploma. Este bătaie de joc.” Iar Mihail Gheorghiu, fost consilier din partea Mişcării Ecologiste, şi-a exprimat la rândul său dezgustul pentru experienţa avută: „Este o mascaradă. Într-un fel e ceva normal, pentru că la mijloc nu sunt altceva decât jocuri politice.”  Dintre cei care urmau să fie premiaţi mai fac parte doctorii Paul Ichim (PNL) şi Nicolae Bacalbaşa (PSD), Lucia Lepădatu (PSD) ş.a.
Eugen Chebac, preşedintele CJ, ne-a declarat la rândul său impresia creată de întâmplarea relatată: „Şi eu în acelaşi timp nu am cuvinte cu care să întorc ruşinea pe care au adus-o consilierii celorlalţi foşti consilieri. Râca politică merge până acolo încât nu mai ţine de deontologia profesională şi de performanţele omului. Ceea ce e rău. Am spus că nimic nu se poate schimba în lumea asta fără politică. Dar când ea devine pătimaşă este dăunătoare şi nocivă societăţii, ceea ce se întâmplă şi la noi.” Preşedintele CJ a concluzionat cu regret: „Evident (au refuzat) doar ca să nu le de-a Chebac. Şi diploma de onoare a liceului a fost dată cu acordul preşedintelui. Foştii colegi liberali au fost sancţionaţi de actualii.”
Unul dintre consilierii PSD a ţinut să îşi exprime câteva gânduri la încheierea ultimei şedinţe. Consilierul PSD Simion Ştefan fost şef al Inspectoratului Judeţean Şcolar a urat mult success viitorilor consilieri şi şi-a luat la revedere de la activitatea de consilier, după două mandate consecutive, cu o paralelă la versuri celebre din literatura naţională: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”


Articole înrudite