24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cristian Dima: ”ALDE Galaţi abia acum este cu adevărat o structură omogenă”
Cristian Dima: ”ALDE Galaţi abia acum este cu adevărat o structură omogenă”

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor continuă operaţiunea de curăţare a partidului, de curând luându-se decizia de înlocuire din Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor a deputatului Sorin Cîmpeanu, care a demisionat din ALDE pentru a se alătura unui grup care şi-a propus să înfiinţeze un partid ultranaţionalist. În locul acestuia, ALDE a decis numirea prof. univ. dr. ing. Anton Anton, o persoană cu o vastă experienţă academică, care a deţinut funcţii importante în sistemul de învăţământ din România.
La Galaţi, însă, situaţia este diferită, căci pierderile partidului au fost neînsemnate în momentul în care Eugen Durbacă a fost exclus din partid. Întrebat despre cum se organizează partidul în ultima perioadă, preşedintele actual al ALDE Galaţi a declarat: ”Filiala gălăţeană abia acum este cu adevărat o structură omogenă, care poate pune în aplicare programul politic asumat la nivel naţional. Acum într-adevăr putem face o politică cu adevărat liberală şi promova valorile liberale prin susţinerea persoanelor profesioniste în structurile administrative atât în plan local, cât şi naţional”. Acesta a adăugat că membrii partidului care sunt prezenţi în structurile administrative ale oraşului vor face astfel încât să se implice în bunul mers al proiectelor care vin în sprijinul dezvoltării oraşului şi al punerii în practică a viziunilor liberale pentru care de altfel alegătorii acestui partid le-au acordat votul.


Articole înrudite