28 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cristian Dima (ALDE Galaţi) propune ca garajele să fie înlocuite cu parcări supraterane care să aibă şi boxe de depozitare
Cristian Dima (ALDE Galaţi) propune ca garajele să fie înlocuite cu parcări supraterane care să aibă şi boxe de depozitare

Este bine cunoscut faptul că miile de garaje care urâţesc cartierele municipiului Galaţi vor fi încet-încet demolate, Primăria municipiului Galaţi având în derulare un amplu program de regenerare urbană în toate cartierele Galaţiului. Construite, în mare parte, după revoluţie, majoritatea acestor construcţii provizorii au ajuns să fie, de fapt, loc de depozitare pentru murături sau alte lucruri care nu mai au loc în apartamente. Demolarea garajelor, chiar dacă este cerută insistent de gălăţenii care deţin autoturisme, dar care cu greu găsesc un loc de parcare în proximitatea blocurilor în care locuiesc, stârneşte împotrivrea vehementă a celor care deţin astfel de construcţii. 

O soluţie care ar putea să ducă la rezolvarea nemulţumirilor atât a celor care se împotrivesc demolării garajelor, cât şi a celor care cer desfiinţarea acestor construcţii este propusă de preşedintele ALDE Galaţi, Cristian Dima, care consideră că demolarea trebuie făcută, însă garajele trebuie înclocuite cu parcări supraterane care să fie prevăzute şi cu boxe de depozitare.

”Demolarea garajelor rămâne un subiect fierbinte şi de mare actualitate, în contextul în care lipsa locurilor de parcare este o mare problemă care cere rezolvare urgentă. Am susţinut încă din perioada mandatului meu de consilier local că demolarea garajelor este necesară şi trebuie continuată într-un ritm alert, însă toţi cetăţenii care rămân fără garaje trebuie ca administraţia să le ofere alternative. Adică locuri de parcare celor care deţin autoturisme, dar şi boxe de depozitare celor care nu au unde să îşi ţină lucrurile după ce garajul le-a foat demolat. Aşa cum am susţinut mereu, avem nevoie de un plan coerent atunci când municipalitatea va construi viitoarele parcări supraterane, iar acestea, pe lângă locurile de parcare propriu-zise, trebuie neapărat să fie prevăzute şi cu boxe de depozitare, puse la dispoziţia gălăţenilor la un preţ accesibil. Consilierii locali ALDE Galaţi au susţinut şi vor susţine proiectele de investiţii privind noile parcări atât de necesare în oraşul nostru, precum şi acţiunile de demolare a garajelor atât timp cât gălăţenii vor putea avea la dispoziţie atât parcări, cât şi boxe de depozitare”, a afirmat Cristian Dima. 


Articole înrudite