17 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
TECUCI: Costel Fotea, prezent la “Centenarul Marilor Victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz”
TECUCI: Costel Fotea, prezent la “Centenarul Marilor Victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz”
Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a participat la “Centenarul Marilor Victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz”, eveniment desfăşurat sâmbătă, în municipiul Tecuci, oraş în care s-au luat marile decizii militare în timpul Campaniei din 1917 şi care a fost intens bombardat de către forţele inamice în timpul Primului Război Mondial. “Avem obligaţia să cinstim memoria eroilor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Sacrificiul şi curajul lor stau la baza Marii Uniri din 1918. Cu baioneta în mână au luptat pentru libertatea şi demnitatea neamului românesc, pentru părinţi şi copii, pentru pământul românesc.Uniţi de acelaşi ideal, soldaţii români au reuşit să oprească năvălitorii, să salveze ţara şi să sfarme valurile duşmane. Eroilor de la Mărăşti, Mărăşeşti si Oituz le datorăm respectul nostru şi trebuie să ducem mesajul luptei lor generaţiilor următoare”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi. 
Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi a vizitat expoziţia “Marele Război în documente şi obiecte de patrimoniu”, unde a primit din partea Muzeului de Istorie “Teodor Cincu” o plachetă comemorativă,  a participat la Marşul Recunoştinţei, un omagiu adus ostaşilor români şi a inaugurat o placă omagială în amintirea eroilor de la Mărăşti, Mărăşesti şi Oituz, în faţa clădirii în care, în 1917 a funcţionat centrul de comandă al Armatei Române. În prezenţa a sute de oameni a avut loc sfinţirea şi arborarea Drapelului tricolor şi a Drapelului de luptă al Regimentului 24 Infanterie Tecuci, după care au fost depuse coroane de flori. Manifestările s-au incheiat cu o simulare militară a bătăliei de la Mărăşesti. Evenimentul a fost organizat de Primăria Tecuci şi Muzeul de Istorie “Teodor Cincu”.

Articole înrudite