Accident rutier cu șase victime pe DN 22F, în apropiere de localitatea Horia.
"În această după-amiază, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat sprijinul pompierilor militari pentru a interveni la un accident rutier produs pe drumul național DN 22F, în apropiere de localitatea Horia, județul Tulcea.
Din primele informații, în eveniment a fost implicat un autoturism în care se aflau șase persoane, dintre care una era încarcerată.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Tulcea, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru victime multiple și un echipaj SMURD, alături de patru ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea și elicopterul SMURD.
Echipajele de intervenție au identificat șase victime, toate persoane de sex masculin, cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani. Două dintre acestea se aflau în stare de inconștiență. Toate victimele au fost preluate de echipajele medicale, care le-au acordat primul ajutor calificat și le-au transportat la unități spitalicești.
Pentru cele două persoane inconștiente au fost aplicate manevre de resuscitare, însă, din păcate, una dintre ele a fost declarată decedată de către echipajele medicale.
Nu a fost necesară utilizarea echipamentelor de descarcerare, întrucât persoana blocată în autoturism fusese extrasă din autoturism până la sosirea forțelor de intervenție.
De asemenea, pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul producerii accidentului", transmite ISU Tulcea.
"La data de 12 septembrie 2025, în jurul orei 17:07, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că la intrare în localitatea Horia a avut loc un accident rutier.
Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că un tânăr de 19 ani, ar fi condus un autoturism pe DN 22F, iar datorită neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
În urma accidentului rutier a rezultat decesul unui pasager, situat pe locul din dreapta față și rănirea a altor 5 persoane, aflate în autoturism.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier", potrivit IPJ Tulcea.