21 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Viscolul a rupt peste 100 de stâlpi de tensiune: 53 de localităţi sunt în continuare fără curent
Viscolul a rupt peste 100 de stâlpi de tensiune: 53 de localităţi sunt în continuare fără curent

În judeţul Galaţi, astăzi, la ora 12:00, erau nealimentate cu energie electrică 53 de localităţi. La aceeaşi oră, erau afectate în totalitate 36 de linii de medie tensiune şi 4 linii parţial şi fără tensiune 835 de posturi de transformare. Au fost rupţi peste 100 de stâlpi de medie tensiune. Au fost afectate şi două linii de înaltă tensiune, respectiv Tudor Vladimirescu – Schela şi Lieşti – Tudor Vladimirescu. Pe cea dea doua linie au fost rupţi 11 stâlpi de înaltă tensiune.
Sunt afectate şi puţurile pentru alimentarea cu apă a municipiului Galaţi. Este vorba despre LEA 20 kV Lieşti Captare Ape Salcia, linie aflată într-o zonă cu foarte multă vegetaţie. În această zonă se fac eforturi foarte mari pentru realimentarea consumatorilor şi a fost cerut şi ajutor de specialitate pentru a se face defrişări în zonă şi pentru asigurarea culoarului de exploatare.
Sucursala Galaţi are în acest moment 24 de echipe pe teren, care acţionează pentru remedierea defecţiunilor apărute.
Biroul de Presă al SDEE Galaţi precizează cu această ocazie că la Call Center-ul SDEE Galaţi, în intervalul 20 aprilie ora 16:00 – 21 aprilie ora 09:30 a avut loc o defecţiune tehnică, serverul fiind blocat.
Intervenţiile echipelor SDEE MUNTENIA NORD vor continua până la alimentarea integrală a zonelor afectate, dar activitatea echipelor de intervenţie este îngreunată de vântul puternic şi precipitaţii abundente.


Articole înrudite