
Mediul privat a mobilizat peste 400.000 de euro prin intermediul Fundației Mereu Aproape pentru dotarea noii Secții de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București. Proiectul, intitulat „Fiecare inimă contează”, a fost realizat cu sprijinul partenerilor Kaufland România, EDPR România, Super Foundation și Fundația Tinmar. În România, între 1.200 și 1.500 de copii se nasc anual cu malformații cardiace congenitale, iar noua investiție vine să sprijine accesul acestora la tratament de specialitate în sistemul public.
În prima etapă a proiectului au fost achiziționate două ecocardiografe de ultimă generație: un ecocardiograf mobil pentru evaluarea și monitorizarea continuă a pacienților din secție și un ecocardiograf de înaltă performanță destinat Blocului Operator, utilizat în intervențiile pe cord deschis. Aceste echipamente permit obținerea unor imagini tridimensionale în timp real și sprijină echipa medicală în diagnosticare, ghidarea anesteziștilor la plasarea cateterelor și verificarea rezultatelor intervențiilor.
Deși această primă etapă a fost finalizată, investițiile trebuie să continue pentru ca secția să devină complet funcțională. Pentru dotarea integrală mai sunt necesare echipamente specifice precum injectomate, perfuzomate, aparate EKG, stimulatoare temporare și holtere, motiv pentru care Fundația Mereu Aproape caută în continuare noi resurse și parteneri din mediul privat.